Ziua 35, război în Orientul Mijlociu Încă un avion al forțelor americane s-a prăbușit în apropierea strâmtorii Ormuz. Iranul refuză un armistițiu de 48 de ore. Rapid Sentry în Kuweit. Basij recrutează copii

<span style="color:#990000;">Ziua 35, război în Orientul Mijlociu</span> Încă un avion al forțelor americane s-a prăbușit în apropierea strâmtorii Ormuz. Iranul refuză un armistițiu de 48 de ore. Rapid Sentry în Kuweit. Basij recrutează copii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 35 a războiului din Orientul MIjlociu, autoritățile iraniene au respins o propunere a Statelor Unite pentru un armistițiu de 48 de ore.

Răspunsul Teheranului la propunere nu a fost transmis în scris, ci prin „continuarea atacurilor intense”.

S-a reunit și Consiliul de Securitate al ONU pentru a vota o rezoluție pentru Ormuz. Aproximativ 40 de țări cer redeschiderea imediată a strâmtorii și amenință Iranul cu sancțiuni. Însă Rusia, China și Franța au transmis că se opun oricărei formulări care ar permite utilizarea forței împotriva Iranului.

Loviturile zilei:

  • Iranul anunță că a doborât al doilea avion de luptă american F-35 deasupra teritoriului său. Însă imaginile publicate ca dovadă par, de fapt, să arate resturi ale unui avion F-15, potrivit experților. SUA au confirmat doborârea avionului.
  • Un alt avion american, de această dată unul de atac A-10 Warthog, s-a prăbușit în regiunea Golfului Persic.
  • Iranul susține că a atacat centre IT ale Amazon și Oracle în Bahrain și Dubai. Autoritățile din Bahrain au condamnat atacul, precizând că a vizat, de fapt, sediul companiei de telecomunicații Batelco din Hamala, o infrastructură civilă care găzduiește servicii digitale și cloud pentru companii și instituții din regiune.
  • Rafinăria Mina al-Ahmadi din Kuweit a fost lovită de drone care au provocat incendii. La fel şi o centrală de electricitate și desalinizare a apei tot din Kuweit
  • 8 persoane au murit după ce un atac american a distrus cel mai mare pod din Iran.

Potrivit unor evaluări recente ale serviciilor de informații americane citate de CNN, aproximativ 50% din capacitatea de drone a Iranului este încă funcțională, iar o mare parte din rachetele de croazieră de coastă, esențiale pentru controlul traficului din Strâmtoarea Ormuz, nu au fost distruse.

ADVERTISING

În acest context, şeful Pentagonului, Pete Hegseth, l-a demis pe șeful Statului Major al Armatei SUA, generalul Randy George, alături de alți doi generali, fără a oferi un motiv oficial.

Între timp, portavionul USS Gerald R. Ford, cel mai nou și mai mare din flota SUA, a revenit în misiune după reparațiile efectuate în urma unui mega-incendiu izbucnit în luna martie la bord. Iar Marea Britanie va desfășura sistemul de apărare antiaeriană Rapid Sentry în Kuweit.

Amnesty International avertizează că Iranul ar recruta copii, unii de doar 12 ani, în forța paramilitară Basij a Gărzilor Revoluționare.

Spotmedia.ro vă ține la curent, și în ziua 35, cu cele mai importante informații despre războiul din Orientul Mijlociu:

  • Iranul refuză un armistițiu de 48 de ore - Autoritățile iraniene au respins o propunere a Statelor Unite pentru un armistițiu de 48 de ore, a transmis agenția semi-oficială Fars News, citând o sursă informată. Oficialii americani ar fi transmis propunerea prin intermediul unei țări „prietenoase”. „Eforturile diplomatice ale SUA de a obține un armistițiu s-au intensificat, mai ales după ce Iranul a vizat un depozit militar american pe Insula Bubiyan din Kuweit”, a declarat sursa citată. Raportul susține, de asemenea, că răspunsul Teheranului la propunere nu a fost transmis în scris, ci prin „continuarea atacurilor intense”. Oficialii iranieni ar fi refuzat și întâlnirea cu delegația americană la Islamabad în zilele următoare, motivând că cerințele SUA pentru încheierea armistițiului sunt „inacceptabile”.
  • Încă un avion american s-ar fi prăbușit - Un avion american de atac A-10 Warthog s-a prăbușit vineri în regiunea Golfului Persic. Pilotul, singura persoană din aeronavă, a fost salvat, au declarat doi oficiali ai Statelor Unite pentru The New York Times. Avionul s-a prăbușit în apropierea strâmtorii Ormuz cam în același timp în care un avion al Forțelor Aeriene a fost doborât deasupra Iranului, au declarat oficialii.
  • Israelul bombardează simultan Beirutul și Teheranul - Armata israeliană a anunțat atacuri aeriene simultane atât asupra capitalei libaneze Beirut, cât și a celei iraniene Teheran. Pe lângă atacurile asupra Beirutului, forțele aeriene israeliene au inițiat un ”val de atacuri la scară extinsă” împotriva infrastructurii regimului iranian din Teheran, conform unui comunicat militar, fără a preciza ce fel de infrastructuri sunt vizate. Într-un alt comunicat, armata israeliană afirmă că a finalizat peste 70 de atacuri asupra unor ținte din vestul și centrul Iranului în ultimele 24 de ore, menționând amplasamente de lansare a rachetelor balistice și dronelor.
  • SUA confirmă doborâre avionului - Un oficial american a confirmat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că un avion de luptă a fost doborât în spațiul aerian al Iranului, însă tot nu este clar dacă este vorba despre un F-35, așa cum pretind iranienii, sau despre un F-15, așa cum scrie presa din SUA. Conform oficialului, a fost declanșată o operațiune pentru găsirea pilotului.
  • Trump mai vrea timp pentru Ormuz - Trump a declarat azi că SUA pot redeschide Strâmtoarea Ormuz, dar au nevoie de „puţin mai mult timp”, relatează Reuters. „Cu puţin mai mult timp, am putea DESCHIDE CU UŞURINŢĂ STRÂMTOREA ORMUZ, SĂ PUNEM MÂNA PE PETROL ŞI SĂ FACEM AVUŢIE”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social. „N-ar fi o adevărată mină de aur pentru întreaga lume???”, adaugă preşedintele american
  • Fără forţă în Ormuz - Consiliul de Securitate al ONU intră în linie dreaptă pentru votul asupra rezoluției privind strâmtoarea Ormuz, însă negocierile rămân complicate. Rusia, China și Franța au transmis că se opun oricărei formulări care ar permite utilizarea forței împotriva Iranului Rezoluția, redactată de Bahrain împreună cu statele arabe din Golf, urmează să fie supusă votului vineri, la ora 18.00. Documentul ar permite statelor să folosească „toate mijloacele necesare” pentru a asigura tranzitul prin strâmtoarea Ormuz - o formulare care deschide posibilitatea unei intervenții militare, fără a o face obligatorie. Textul a fost însă modificat în urma negocierilor diplomatice. Detalii AICI
  • O navă franceză rupe blocada - Un portcontainer cu proprietar francez a reușit să traverseze strâmtoarea Ormuz. Este prima trecere cunoscută a unei nave aparținând unei companii din Europa de Vest de la izbucnirea conflictului, într-un semnal fragil că ruta vitală pentru petrolul mondial ar putea fi redeschisă treptat – dar doar în condițiile impuse de Teheran. Detalii AICI
  • Marea Britanie va desfășura sistemul de apărare antiaeriană Rapid Sentry în Kuweit, pentru a proteja interesele britanice și kuweitiene în regiune. Decizia a fost discutată de premierul Keir Starmer cu emirul Kuweitului, după un atac cu drone asupra unei rafinării petroliere. Sistemul Rapid Sentry este conceput pentru a contracara amenințările de tip dronă, oferind protecție pe rază scurtă.
  • Iranul recrutează copii - Amnesty International avertizează că Iranul ar recruta copii, unii de doar 12 ani, în forța paramilitară Basij a Gărzilor Revoluționare, calificând această practică drept crimă de război. Organizația susține, pe baza mărturiilor și analizelor video, că minorii sunt desfășurați la puncte de control și în patrule, uneori înarmați cu puști de tip Kalașnikov. În contextul atacurilor americane și israeliene asupra unor obiective ale Gărzilor, inclusiv baze Basij, Amnesty avertizează că acești copii sunt expuși unui risc major de a fi uciși sau răniți.
  • Lovitură la o centrală electrică și de desalinizare - Un atac iranian a lovit o centrală de electricitate și desalinizare a apei din Kuweit, provocând pagube materiale. Echipele de intervenție încearcă să mențină funcționarea instalației. Aproximativ 90% din apa potabilă din Kuweit este obţinută prin desalinizare.
  • Promo de la Pentagon cu asalturi amfibie - Armata americană a publicat imagini cu pușcași marini care simulează un asalt amfibiu la baza Diego Garcia, în contextul desfășurării a mii de militari în Orientul Mijlociu. Exercițiul implică unități din 31st Marine Expeditionary Unit, parte a grupului USS Tripoli, și sugerează pregătiri pentru eventuale operațiuni în Golful Persic, inclusiv în zona strategică a Strâmtorii Ormuz.
  • F-35 sau F-15? - Presa de stat iraniană a publicat imagini cu ceea ce susține că ar fi epava unui avion F-35 doborât de Gardienii Revoluției, însă dovezile ridică semne serioase de întrebare. Fotografiile arată doar fragmente mici de aeronavă, iar mai mulți experți chestionaţi de CNN spun că acestea corespund, de fapt, unui avion F-15, nu unui F-35, indicii precum marcajele „US Air Forces in Europe” și elemente structurale fiind specifice acestui model. Un analist militar a precizat că resturile par să provină de la un F-15 din cadrul 48th Fighter Wing, ceea ce contrazice afirmațiile oficiale ale Teheranului.
image
Foto: Telegram/Nour News
  • Rafinărie în flăcări - Compania Kuwait Petroleum Corporation a anunțat că rafinăria sa Mina al-Ahmadi a fost lovită de drone vineri dimineață, provocând incendii la mai multe unități aflate în funcțiune. Echipajele de urgență încearcă în continuare să stingă incendiile şi nu au fost raportate victime.
  • Al doilea F-35 doborât? - Iranul anunță că al doilea avion de luptă american F-35 ar fi fost doborât deasupra teritoriului său, iar șansele ca pilotul să fi supraviețuit sunt reduse, potrivit Reuters. Luna trecută, un alt F-35 american a efectuat o aterizare de urgență după o misiune de luptă peste Iran, pilotul fiind în stare stabilă. Până acum, Pentagonul nu a comentat, scrie The Guardian.
  • Rezoluţie pentru Ormuz - Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze, vineri (la ora 18), o rezoluție propusă de Bahrain, care ar permite statelor să folosească „toate mijloacele defensive necesare” pentru a asigura tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz, o rută esențială pentru comerțul global. Inițiativa are ca scop prevenirea perturbărilor într-una dintre cele mai importante căi maritime din lume. Potrivit unor surse citate de CNN, prinţul moştenitor din Arabia Saudită, Mohammed bin Salman, poartă discuții diplomatice (inclusiv cu Vladimir Putin) pentru a evita blocarea rezoluției, existând așteptări ca Rusia și China să nu se opună adoptării acesteia.
  • USS Gerald R. Ford e gata de luptă - Portavionul american USS Gerald R. Ford, cel mai nou și mai mare din flota SUA, a revenit în misiune, după reparațiile efectuate în urma unui incendiu izbucnit în luna martie la bord, în timp ce opera în Marea Roșie împotriva Iranului. Nava a fost retrasă temporar pentru lucrări, după ce unele spații au fost afectate, însă a redevenit complet operațională. Portavionul este din nou pregătit de luptă, într-o misiune care ar putea deveni una record ca durată.
  • Iranul nu e înfrânt - Aproximativ jumătate dintre lansatoarele de rachete ale Iranului sunt încă intacte, iar mii de drone de atac rămân operaționale, în ciuda bombardamentelor intense ale Statelor Unite și Israelului din ultimele cinci săptămâni, potrivit unor evaluări recente ale serviciilor de informații americane, citate de CNN. Detalii AICI
  • Şeful armatei SUA și alți doi generali, demiși fără explicații - Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, l-a demis pe șeful Statului Major al Armatei SUA, generalul Randy George, alături de alți doi generali, fără a oferi un motiv oficial, a anunțat joi Pentagonul. Randy George ocupa poziția din august 2023, în mod normal mandatul fiind de patru ani. Detalii AICI
  • Distrugere vizibilă din satelit - Imagini satelitare furnizate de Airbus și analizate de CNN arată distrugerea unui avion american de avertizare timpurie E-3 Sentry (AWACS), în urma unui atac iranian asupra bazei aeriene Prince Sultan din Arabia Saudită, pe 27 martie. Fotografiile surprinse ulterior indică avarii majore la fuzelajul aeronavei, în timp ce alte avioane similare și echipamente militare au rămas expuse în aer liber zile întregi după atac. AWACS este un element esențial al capacității militare americane, fiind folosit pentru supravegherea aeriană pe suprafețe extinse.
image
Foto: Airbus
  • Atac la Amazon şi Oracle - Gărzile Revoluționare au anunțat că au atacat un centru de cloud al Amazon din Bahrain și un centru de date Oracle din Dubai, ca represalii pentru recente „asasinări” atribuite SUA și Israelului, însă afirmațiile nu au fost confirmate independent, scrie CNN. Autoritățile din Bahrain au condamnat atacul, precizând că a vizat, de fapt, sediul companiei de telecomunicații Batelco din Hamala, o infrastructură civilă care găzduiește servicii digitale și cloud pentru companii și instituții din regiune. Oficialii au respins afirmațiile Iranului privind ținte militare și au calificat acțiunea drept „o agresiune gravă și deliberată” asupra teritoriului suveran. Gărzile Revoluționare au avertizat că ar putea viza și alte mari companii americane de tehnologie.
  • Şedinţa pentru Ormuz - Aproximativ 40 de țări, conduse de Marea Britanie și Franța, au cerut redeschiderea imediată și necondiționată a strâmtorii Ormuz, amenințând Iranul cu sancțiuni dacă blocarea continuă. Oficialii au subliniat că Iranul încearcă să afecteze economia mondială și că toate țările trebuie să poată utiliza liber această cale navigabilă vitală pentru transportul a circa o cincime din petrolul global. Discuțiile s-au concentrat pe opțiuni diplomatice și economice, dar și pe posibile măsuri militare, inclusiv deminarea și asigurarea securității navale, urmând ca strategii militari să continue negocierile săptămâna viitoare.
  • Lovitura de la pod - Opt persoane au fost ucise și 95 rănite, după ce un atac a distrus podul suspendat B1, recent finalizat, între Teheran și Karaj, potrivit presei de stat din Iran. Podul de 136 de metri și 400 de milioane de dolari a fost lovit de două ori, fix în mijloc, iar imaginile ulterioare au arătat o ruptură masivă în structura sa. Donald Trump și-a asumat responsabilitatea pentru atac și a avertizat că “urmează mult mai mult”, dacă nu se ajunge la un acord pentru încheierea războiului, scrie The Guardian.
US destroys major bridge in Iran with retaliation strikes by Iran on Israel and Gulf | BBC News
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri