Joe Biden s-a întâlnit cu Vladimir Putin - cele mai importante momente și declarații (Foto & Video)

Joe Biden s-a întâlnit cu Vladimir Putin - cele mai importante momente și declarații (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cea mai așteptată întâlnire a anului a avut loc miercuri la Geneva. Joe Biden a fost pentru prima dată, în calitate de președinte al Americii, față în față cu Vladimir Putin.

Întâlnirea, care a fost special organizată pe teren neutru, în ”orașul păcii”, vine pe fondul unor tensiuni tot mai mari între cele două puteri. Situațiile din Ucraina și Belarus, dar și eliberarea opozantului Alexei Navalnîi și atacurile cibernetice sunt temele care se anunţă a fi cele mai dificile.

Iar America a schimbat mult tonul cu Rusia, în cele câteva luni sub Administrația Biden și lucrul acesta se simte și în organizarea summitului. Astfel, dacă în 2018 Putin a susținut o conferință comună cu Donald Trump după întâlnirea lor, astăzi Joe Biden alege să vină singur în fața jurnaliștilor.

Întâlnirea a început puțin după ora 14:00 (ora României), la spectaculoasa vila elvețiană din seculul al XVIII-lea, La Grange, cu vedere la lacul Geneva.

Spotmedia.ro v-a prezentat, în format LIVE TEXT, cele mai importante momente și declarații din cadrul summitului Biden-Putin:

21:45 - Joe Biden s-a declarat mulțumit de întâlnirea cu Vladimir Putin și de turneul său european, înainte de a se urca în Air Force One, aeronava prezidențială, care a decolat spre Washington.

”Chiar cred - nu eu, dar cred că noi, ca țară, facem diferența, pe unde am fost și (o facem) pe unde mergem și mă simt bine în legătură cu asta”, a mai spus Biden.

21:30 - Președintele american a precizat că Vladimir Putin știe acum că vor exista consecințe dacă Rusia se mai amestecă în alegerile din SUA, știe că el va acționa imediat.

ADVERTISING

Mai mult, Biden a dezvăluit că i-a spus lui Putin, foarte direct, că nu este cazul acum să se ia în brațe și să se iubească, dar nici să pornească un nou Război Rece nu ar fi în interesul nimănui.

21:16 - SUA și Rusia au stabilit ce este ”off limits” în războiul cibernetic

Președintele american și cel rus au stabilit anumite zone de ”infrastructură critică”, desemnate să nu poată fi atacate cibernetic.

Potrivit lui Biden, acestea sunt 16 la număr și includ domeniul energiei și al apelor.

”Principiul e un lucru, dar el trebuie să fie întărit de practică”, a afirmat Biden.

Președintele american nu a spus cum a reacționat Putin la această propunere, dar a spus că ambele țări au decis să desemneze experți care să stabilească ce este ”off-limits”.

Biden a spus că Putin știe că SUA au capabilități seminificative care îi permit să răspundă în cazul unor atacuri cibernetice.

21:10 Biden: Tonul discuției a fost unul pozitiv

În ciuda afirmațiilor dure la adresa președintelui rus, Joe Biden este de părere că întâlnirea de la Geneva s-a desfășurat pe un ton pozitiv.

”Trebuie să vă spun, tonul întregii întâlniri, cred că au fost vreo 4 ore, a fost bun. Pozitiv.

Nu au fost acțiuni stridente, unde nu am fost de acord, nu am fost de acord, am spus-o. Unde el (Putin - n.red) nu a fost de acord, a spus-o, dar nu a fost o atmosferă exacerbată”, a explicat el.

21:03 - Biden: Moartea lui Navalnîi ar fi ”devastatoare” pentru Rusia

Președintele american a subliniat că un eventual deces al dizidentului rus ar fi devastator pentru regimul lui Putin.

”Ce credeți că se întâmplă când el (Putin - n.red) spune că nu intenționează să-i facă rău lui Navalnîi, când încearcă să dea o explicație rațională a tratamentelor care i se aplică, dacă acesta moare în închisoare?

ADVERTISING

M-au și întrebat de ce e important pentru mine să îmi fac în continuare probleme cu președintele sirian.

Le-am spus: pentru că este o violare a unei norme internaționale, numită tratatul armelor chimice.

O țară care încalcă acest tratat nu poate fi de încredere. E vorba despre încredere”, a spus Biden.

20:54 - Biden: Putin știe că ”vor fi consecințe” dacă se vor mai amesteca în alegeri sau dacă vor mai fi atacuri cibernetice

Președintele american a fost întrebat care vor fi consecințele în cazul în care vor mai exista intervenții în campania electorală sau eventuale atacuri cibernetice la adresa SUA.

”Haideți să lămurim: Cum ar fi dacă SUA ar fi văzute de restul lumii ca un stat care se implică direct în alegerile electorale ale altor țări și toată lumea ar ști asta? Cum ar fi dacă noi ne-am implica în activitățile în care e el (Putin - n.red) implicat? Acest lucru afectează coloana vertebrală a unei țări care încearcă cu disperare să își păstreze poziția ca o mare putere a lumii”, a declarat Joe Biden.

20:51 - Biden explică de ce a vrut să se întâlnească personal cu Putin

”A fost important să ne întâlnim față în față pentru a nu lăsa loc de interpretare greșită în mesajul pe care am vrut să-l comunic”, a afirmat Biden.

20:43 - Agenda lui Biden nu este ”împotriva Rusiei” ci ”pentru poporul american”

Biden susține că atât el cât și Putin au o ”responsabilitate unică” de a gestiona relația dintre două țări puternice și mândre, o relație care trebuie să fie stabilă și predictibilă.

”Acolo unde avem neînțelegeri, vreau ca președintele Putin să înțeleagă de ce spun ce spun, de ce fac ce fac și cum vom răspunde la diferite acțiuni care afectează interesul Americii. I-am spus președintelui Putin că programul meu nu este împotriva Rusiei sau a altcuiva. Este pentru poporul american”, a afirmat Joe Biden.

ADVERTISING

Întrebat care sunt prioritățile pe agenda sa, Biden a amintit lupta împotriva Covid-19, reconstruirea economiei americane, restabilirea relațiilor în lume cu aliații lor și protejarea americanilor.

20:34 - Biden i-a spus lui Putin că va continua să semnaleze problemele legate de încălcarea drepturilor omului

Președintele american Joe Biden susține că i-a spui lui Vladimir Putin că ”drepturile omului vor fi mereu pe masă”.

”Nu e vorba doar de a atenționa Rusia atunci când încalcă drepturile omului. Este despre cine suntem. Pentru că aceștia suntem noi”, a spus Biden, citat de CNN.

El insistă că i-a spus clar lui Putin că va continua să atragă atenția în mod public atunci când sunt cazuri care ridică probleme de încălcare a drepturilor omului, cum este cazul lui Alexei Navalnîi.

20:28 - Biden i-a dăruit lui Putin o pereche de ochelari de soare Aviator

Președintele Joe Biden i-a oferit lui Putin o pereche de ochelari Aviator făcuți special de căte Randolph SUA. Acest tip de ochelari sunt purtați de către militarii americani încă din 1978 dar și și partenerii NATO, a explicat un oficial de la Casa Albă.

De asemenea, Biden i-a oferit lui Putin o sculptură de cristal a unui bizon american realizată de Steuben Glass din New York.

19.43 - Putin: Biden nu m-a invitat la Casa Albă

Președintele american nu l-a invitat pe Vladimir Putin la Casa Albă, a afirmat liderul rus, spunând că ar trebui să existe condițiile propice pentru o astfel de întâlnire.

Switzerland Putin Biden Summit
Foto: Hepta.ro

Putin a descris summit-ul cu Biden drept unul ”constructiv”.

”A fost substanțial, concret și a avut loc într-o atmosferă orientată către obținerea de rezultate”, a spus acesta reporterilor prezenți la Geneva.

19.32 - Putin compară protestele din Rusia cu incidentele de la Capitoliu

Întrebat despre reacția forțelor de ordine ruse la protestele organizate de suporterii lui Alexei Navalnîi, președintele rus a răspuns făcând o paralelă cu manifestațiile Black Lives Matter din SUA și evenimentele din 6 ianuarie de la Capitoliu.

”Suntem alături de SUA, dar nu vrem ca astfel de evenimente să se întâmple și în Rusia”, a afirmat Putin.

19.22 - Putin despre Navalnîi: Știa că încalcă legile din Rusia

Președintele rus a afirmat că Alexei Navalnîi s-a întors în Rusia pentru a-și ispăși pedeapsa, știind că a încălcat legea.

”Acest om a știut că încălca legile rusești. A fost condamnat de două ori”, a afirmat Putin, refuzând să-i pronunțe numele dizidentului rus.

Putin a reiterat poziția oficială a Rusiei, aceea că Navalnîi a încălcat legile cauțiunii prin faptul că a părăsit teritoriul țării în timp ce se afla în comă după o presupusă otrăvire cu agentul neurotoxic Noviciok anul trecut și pentru că nu a informat oamenii legii despre locația sa, conform legii.

”A ignorat deliberat cerințele legii”, a afirmati Putin.

”Domnul în cauză a mers peste hotare pentru tratament. Imediat ce a ajuns la spital a postat video-uri pe internet. A încălcat conștent legea. A făcut exact ce a dorit. Așadar ce fel de discuție putem avea în legătură cu el?”, a afirmat Putin.

19:10 - SUA și Rusia încep consultările în domeniul securității cibernetice

Statele Unite și Rusia urmează să înceapă consultările în domeniul securității cibernetice, a declarat liderul rus.

”Ambele părți vor fi nevoite să-și asume anumite obligații în acest domeniu”, a spus Putin.

19:06 - Putin: Ambasadorii din Rusia și SUA vor reveni la posturile lor

Ambasadorul american și cel al Rusiei vor reveni la posturile lor diplomatice și își vor relua funcțiile lor, a afirmat președintele rus.

În ceea ce privește momentul în care se va întâmpla acest lucru, decizia lui doar un ”element pur tehnic”, a spus Putin.

19.02 - Putin face declarații: Nu cred că mai e ceva de discutat pe subiectul alăturării Ucrainei la NATO

Vladimir Putin a afirmat că a discutat cu președintele american Joe Biden despre situația din Ucraina dar că nu crede că mai este ”ceva de spus” în privința unei eventuale alăturări a acestei țări la Alianța Nord-Atlantică.

18:30 - Cea de-a doua rundă de discuții s-a încheiat rapid.

Summit-ul dintre președintele american Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin a luat sfârșit, după o a doua întâlnire care a durat 65 de minute.

summit Putin Biden
Foto: Hepta.ro

Potrivit BBC, Joe Biden a stat față în față cu Vladimir Putin, flancat de consilierul său în securitate națională, Jake Sullivan și secretarul de stat, Tony Blinken.

De cealaltă parte, delegația rusă a fost alcătuită din consilierul pe politică externă de la Kremlin, Iuri Ușakov, ministrul de externe, Serghei Lavrov, secretarul de presă Dmitri Peskov, Șeful forțelor armate ruse, Valeri Gherasimov (foto) și ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov.

Această întâlnire a fost mai scurtă decât prima, care a durat 93 de minute și a fost urmată de o pauză de 45 de minute.

Cei doi lideri se pregătesc să ia o decizie pe mai departe și vor ține fiecare, separat, câte o conferință de presă.

Switzerland Putin Biden Summit
Foto: Hepta.ro

17:40 - Accesul fostului președinte Donald Trump pe rețelele sociale e oprit, însă fiul său a făcut pe Twitter un comentariu despre summitul Biden-Putin.

”Crede cineva că întâlnirea Biden-Putin va fi altceva decât o baie de sânge pentru interesele americane?”, a mesajul lui Donald Trump Jr.

17:33 - Între timp, pe Twitter, republicanii laudă prestația lui Putin, în timp ce-l critică pe Biden. Unii chiar au spus că Putin vorbește engleza mai bine decât președintele american, asta deși liderul rus nu a vorbit decât în limba maternă.

16:51 - Jurnaliștii prezenți la Geneva au relatat că i-au întrebat pe cei doi dacă au încredere unul în altul și că Biden a dat afirmativ din cap. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, infirmă acest lucru.

”Jurnaliștii strigau întrebări unii peste alții, peședintele a dat din cap în semn de salut general. Nu răspundea la vreo întrebare sau la orice altceva decât la haos”, a spus Psaki.

16:45 - Casa Albă a anunțat că prima rundă de discuții, în format restrâns, s-a încheiat după 90 de minute. Acum, urmează să se alăture și restul delegațiilor. Fiecare președinte are o delegație formată din 5 oameni cheie.

Amintim că Biden e însoțit de secretarul de stat Anthony Blinken, consilierul pe securitate națională Jake Sullivan, subsecretarul de stat pe politică externă Victoria Nuland, consilierul principal pe probleme legate de Rusia Eric Green și John Sullivan, ambasadorul SUA în Rusia care a plecat de la Moscova în aprilie, după scandalul expulzărilor.

16:40 - Evident, summitul Biden-Putin ține prima pagina a presei din Geneva.

summit-presa
Foto: Robert Ian Atkinson/SpotMedia.ro/Geneva, Elveția

16:27 - Securitatea este asigurată și de pe apă. Vila La Grange este pe malul lacului Geneva, astfel că apele sale sunt patrulate de bărci militare.

summit-lac-geneva
Foto: Robert Ian Atkinson/SpotMedia.ro/Geneva, Elveția

16:16 - Până vom afla informații de la discuții, SpotMedia.ro vă prezintă, cu ajutorul lui Robert Ian Atkinson, atmosfera din ”orașul păcii”. Măsurile de securitate sunt foarte stricte, mai ales în apropierea vilei unde are loc summitul.

Sârmă ghimpată peste tot, trotuarele sunt impracticabile, parcul din apropierea vilei a fost închis, pe poziții sunt mașini care scanează frecvențele radio.

Foto: Robert Ian Atkinson/SpotMedia.ro/Geneva, Elveția

16:02 - Hillary Clinton a spus că se așteaptă ca Biden să-i spună ferm lui Putin că ”trebuie să se oprească din a ridiculiza și submina Statele Unite, dar și din atacurile asupra alegerilor, rețelei de electricitate și multe altele”.

15:40 - Postura celor doi lideri a fost analizată. Putin stă cu picioarele desfăcute, într-o poziție de forță, în timp ce Biden are o postură mai închisă, retrasă, stând picior peste picior. Totodată, președintele american a venit la întâlnire cu idei scrise pe foi.

15:33 - Obsidian Intel, agenția care monitorizează securitatea în Armenia și regiunile vecine, a rezumat într-o imagine summitul Biden-Putin.

15:16 - Elicopterele armatei elvețiene survolează cerul deasupra Vilei La Grange, în timpul discuțiilor dintre Putin și Biden.

14:59 - Jurnaliștii americani reclamă că au fost bruscați de agenții de securitate ai președintelui Putin, pentru a fi dați afară din sala unde liderii au început discuțiile. Între timp, jurnaliștii ruși dau vina pe presa din SUA și spun că au regizat momentul”, scrie Natasha Bertrand, de la CNN.

14:41 - ”SUA și Rusia au în continuare multe probleme de rezolvat și sper că vom avea o întâlnire productivă”, a spus Putin, la începutul întâlnirii.

Biden de asemenea a spus că speră să fie făcute progrese. Jurnaliștii au strigat către cei doi ”Aveți încredere unul în altul?”. Biden ar fi dat din cap aprobator.

14:38 - Primele imagini de la întâlnirea în format de 4: Vladimir Putin, Serghei Lavrov, Joe Biden și Anthony Blinken.

biden-blinken-putin-lavrov

14:30 - După ce scurta declarație a lui Parmelin a fost tradusă atât în engleză, cât și în rusă, el s-a retras și i-a lăsat pe Putin și Biden în fața jurnaliștilor. Biden a fost primul care a întins mâna către Putin, a făcut cu mâna jurnaliștilor și amândoi au intrat la discuții.

14:26 - Cei trei peședinți au venit în fața jurnaliștilor. Președintele Elveției le-a urat celor doi bun venit și le-a urat ca discuțiile din ”orașul păcii” să fie unele constructive.

Biden-Putin summit begins: Swiss president welcomes leaders to 'city of peace' | NewsNOW from FOX

14:20 - A ajuns la Vila Grange și Joe Biden, fiind întâmpinat de asemenea de președintele elvețian. Urmează ca Biden, Putin și Parmelin să iasă împreună să pozeze pentru jurnaliști.

biden
Foto: captură video ABC

14:12 - Vladimir Putin a ajuns la Vila Grange și a fost întâmpinat de președintele Elveției, Guy Parmelin. Urmează să ajungă și Joe Biden.

putin-summit-biden
Foto: captură video ABC

13:37 - Vladimir Putin a aterizat la Geneva. Președintele Elveției, Guy Parmelin, este deja la Vila Grange și îl așteaptă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că Putin are o stare de spirit constructivă.

”Avem multe probleme de discutat, așa că președintele Putin vine cu deschidere și o stare de spirit constructivă pentru a găsi soluții”, a spus Peskov, admițând că discuțiile vor fi dure.

13:10 - Apar detalii despre formatul summitului. Primul va ajunge la vilă Putin, apoi Biden. Ambii vor fi întâmpinați de președintele Elveției și vor face o fotografie oficială.

Prima parte a discuțiilor va fi doar între Biden și Blinken și Putin și Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. La început presa va avea acces pentru a transmite câteva imagini, după care totul se va desfășura în spatele ușilor închise. Nu va exista un prânz de lucru.

12:56 - Ambii șefi de stat vor avea delegații restrânse și întâlnirea va avea două etape, prima în format restrâns, după care se alătură și ceilalți membri ai delegațiilor.

Biden va fi însoțit de secretarul de stat Anthony Blinken, consilierul pe securitate națională Jake Sullivan, subsecretarul de stat pe politică externă Victoria Nuland, consilierul principal pe probleme legate de Rusia Eric Green și John Sullivan, ambasadorul SUA în Rusia care a plecat de la Moscova în aprilie, după scandalul expulzărilor.

12:44 - Potrivit informațiilor din presa internațională, cel care nu dorește conferința comună este Biden, în timp ce oficialii ruși lucrează continuu ca la finalul summitului cei doi lideri să vină împreună în fața jurnaliștilor. Biden nu ar vrea să îi ofere lui Putin ocazia să manipuleze realitatea în ce privește rezultatul discuțiilor, așa cum s-a întâmplat în 2018 cu Donald Trump.

”Acesta nu este un concurs despre cine se descurcă mai bine în fața jurnaliștilor sau să-și facă de râs adversarul”, a spus Biden duminică, referitor la situație.

12:38 - Președintele Joe Biden a ajuns de marți la Geneva, el aflânduse în ultima săptămână într-un turneu european. Surse citate de CNN au declarat că Biden a folosit tot acest timp pentru a se pregăti pentru întâlnirea cu Putin, încercând să evite capcanele în care au căzut de-a lungul timpului predecesorii săi, în discuțiile cu liderul rus.

S-a consultat cu liderii europeni la summiturile G7 și NATO și le-a cerut opinia pe subiectele fierbinți, a avut ședințe lungi cu consilierii săi și subiectul Putin a fost abordat chiar și în discuțiile cu regina Marii Britanii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇