Lituania: Medicii au găsit în stomacul unui bărbat mai mult de un kilogram de cuie și șuruburi

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicii de la un spital lituanian au făcut cunoscut vineri că au găsit în stomacul unui bărbat mai mult de un kilogram de diferite obiecte metalice mici, printre care cuie şi şuruburi, notează AFP.

Pacientul a fost admis la spitalul din portul Klaipeda, la Marea Baltică, după ce s-a plâns de grave dureri abdominale.

Medicii radiologi au găsit rapid rădăcinile bolii: diverse obiecte metalice, unele de până la 10 centimetri lungime, îi răniseră stomacul bărbatului, punându-i viaţa în pericol.

„În cursul operaţiei care a durat trei ore (…), toate corpurile străine, chiar şi cele mai mici, au fost scoase din stomacul pacientului”, a spus chirurgul Sarunas Dailidenas.

Spitalul a difuzat presei locale o poză cu cuiele şi şuruburile scoase din stomacul bărbatului.

„Nu am văzut niciodată aşa ceva”, a afirmat pentru presa locală Algirdas Slepavicius, chirurg-şef la spitalul din Klaipeda.

Medicul a explicat că bărbatul a început să înghită obiecte metalice în ultimele săptămâni după ce a încetat să bea.

Pacientul era în stare stabilă după operaţie, a adăugat el.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇