Liniile din Gara de Nord au rămas fără electricitate. Circulația mai multor trenuri este afectată

Liniile din Gara de Nord au rămas fără electricitate. Circulația mai multor trenuri este afectată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liniile din Gara de Nord Bucureşti, liniile 1-3 aferente distanţei Bucureşti Nord – Griviţa şi zona Depoului Bucureşti Călători au rămas, duminică dimineaţă, fără electricitate, din cauza unei linii de contact care a căzut pe locomotiva unui tren. Circulaţia mai multor trenuri a fost afectată.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că, duminică, începând cu ora 08:17, s-a constatat lipsă de tensiune în linia de contact în mai multe zone din perimetrul Gării de Nord Bucureşti.

Începând cu ora respectivă au fost afectate toate liniile din Gara de Nord Bucureşti, liniile 1-3 aferente distanţei Bucureşti Nord - Griviţa şi zona Depoului Bucureşti Călători.

Acest deranjament a fost cauzat de linia de contact căzută pe locomotiva trenului IRN 401.

„Ca urmare a acţiunilor de remediere desfăşurate de echipele de specialitate ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, a fost repusă tensiunea în liniile 1-8, din Gara de Nord Bucureşti, începând cu ora 08:25, iar în liniile 9-14 începând cu ora 08:55. Precizăm faptul că tensiunea va fi repusă şi în celelalte zone afectate, în cel mai scurt timp”, a transmis compania într-un comunicat.

Totodată, pentru remediere, s-a solicitat drezină pantograf, iar pentru dirijarea trenurilor se utilizează tracţiune diesel. 

Ca urmare a incidentului, a fost afectată circulaţia unor trenuri de călători. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇