Preşedintele filialei Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, declară că vor continua demersurile pentru declanşarea grevei, chiar dacă vor fi deblocate posturile din sistemul de sănătate, deoarece o altă revendicare importantă o reprezintă creşterile salariale.
„În luna noiembrie, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a luat hotărârea de a începe mişcări de protest, mergând până la o grevă generală, preconizată undeva la începutul lunii februarie. În acest moment suntem în procedura de strângere de semnături.
Până pe 18 ar trebui să avem un număr suficient de semnături strânse, astfel încât eventuala grevă să nu fie declarată ilegală, iar acest lucru, cu deblocarea cu posturilor, este încă una dintre revendicările noastre, pe lângă creşteri de venituri pentru toate categoriile profesionale, de la infirmieri, personal TESA, asistente medicale până la medici", a spus Huşanu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul ASSMB.
El a estimat că în această săptămână va fi rezolvată problema deblocării posturilor, dar a subliniat că acest lucru "este insuficient", deoarece posturile nu vor fi atractive din punct de vedere al salarizării.
"La Gomoiu, la un spital de pediatrie, cu un spor de numai 12%, nu cred că cineva vine pe un salariu de asistent medical de 3.000-4.000 de lei. Şi anul trecut, când au fost deblocate, ştiu că nu a fost adresabilitate la spitalul Gomoiu sau la alte spitale unde sporurile sunt mici. Există o diferenţă foarte mare, încă de patru ani de zile, între sporurile dintre unităţile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi cele din subordinea autorităţilor locale - o diferenţă de până la 30% în defavoarea spitalelor Ministerului Sănătăţii", a spus liderul Sanitas.
El a menţionat că în perioada grevei profesorilor a avut o întâlnire cu fostul premier Nicolae Ciucă, dar şi cu actualul premier, Marcel Ciolacu. La momentul respectiv, guvernanţii au promis că sănătatea va fi tratată "ca prioritate naţională" şi că în toamnă vor fi reluate discuţiile cu privire la creşterea de venituri, dar şi că vor fi deblocate posturile.
"La acel moment, noi am crezut şi nu am vrut să introducem ţara în colaps, pentru că erau toţi oamenii în stradă, era o presiune foarte mare şi am spus că suntem rezonabili şi mergem pe încredere, astfel încât în toamnă să avem discuţiile pe aceste două teme. Vedem că nu s-a întâmplat nimic.
Mai mult, au dat o creştere de salariu de numai 5%, pentru care - eu sper să fie o eroare - nu s-a asigurat încă finanţarea. Aşa că unii manageri spun că în luna februarie, când ar trebui să fie în plată acea mărire de 5%, nu vor avea bani în contractele cu Casa de Asigurări, să asigure acea mărire. Deci, dacă nu se va reglementa finanţarea, să vină pe transferuri, nici măcar bani pentru cei 5% nu vor fi", a apus Viorel Huşanu.
Potrivit acestuia, în cazul în care pe data de 18 ianuarie se va constata că există destule semnături din partea membrilor Sanitas va fi declanşată greva, pentru a solicita măriri de venituri.