Lidera Găgăuziei s-a întâlnit cu Putin. Maia Sandu i-a transmis un mesaj de la București președintelui rus

Lidera Găgăuziei s-a întâlnit cu Putin. Maia Sandu i-a transmis un mesaj de la București președintelui rus
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Başcanul Găgăuziei Evghenia Guţul, o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, s-a întâlnit miercuri, la Soci, cu Vladimir Putin, căruia i s-a plâns de autorităţile de la Chişinău, iar liderul de la Kremlin i-ar fi promis că va „sprijini” autonomia găgăuză.

„Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a discutat cu mine despre complexa problemă regională şi geopolitică, în centrul căreia se află Găgăuzia noastră. L-am informat pe Vladimir Vladimirovici despre acţiunile ilegale ale autorităţilor din Moldova, care se răzbună pe noi pentru poziţia noastră civică şi loialitatea faţă de interesele naţionale. Chişinăul ne ia treptat prerogativele, limitează bugetul, încalcă drepturile legale, provoacă instabilitate şi destabilizare în Găgăuzia şi în întreaga ţară. Liderul rus a promis să sprijine Găgăuzia şi poporul găgăuz în apărarea drepturilor noastre legitime, atribuţiilor şi poziţiilor pe arena internaţională”, a scris Evghenia Guţul pe reţelele sociale, potrivit NewsMaker.

ADVERTISING

Presa rusă a informat laconic despre întrevederea dintre Putin şi Guţul. „Putin a discutat succint cu conducătoarea Găgăuziei în marja Festivalului internaţional al tineretului”, a notat agenţia TASS.

La rândul său, site-ul Kremlinului menţionează laconic întâlnirea, alături de o fotografie: „Întâlnire cu şefa Găgăuziei, Eugenia Guţul. Vladimir Putin s-a întâlnit cu şefa Găgăuziei, Evghenia Guţul, în marja Festivalului Mondial al Tineretului”.

Evghenia Guţul devine însă primul oficial din Republica Moldova care s-a întâlnit cu Vladimir Putin după 24 februarie 2022, atunci când liderul rus a ordonat invadarea Ucrainei, în condiţiile în care conducerea de la Chişinău a condamnat agresiunea militară rusă şi sprijină ţara vecină prin găzduirea refugiaţilor şi livrarea de asistenţă umanitară.

ADVERTISING

Maia Sandu, mesaj pentru Putin de la București

Prezentă la București pentru Congresul Partidului Popular European, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a transmis un mesaj preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, cerându-i să îşi retragă armata din Ucraina şi să îşi vadă de problemele interne ale Federaţiei Ruse.

Maia Sandu a fost întrebată miercuri, la Digi 24, ce i-ar spune lui Vladimir Putin dacă preşedintele Federaţiei Ruse s-ar afla în faţa sa.

„Să îşi retragă armata din Ucraina, să respecte hotarele internaţionale şi să-şi vadă de problemele interne ale Federaţiei Ruse”.

Context

La începutul lunii, Evghenia Guţul s-a aflat la Moscova şi s-a întâlnit cu preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse (camera superioară a parlamentului rus), Valentina Matvienko. Guţul a denunţat şi cu această ocazie „presiuni” din partea Chişinăului şi a solicitat sprijinul Rusiei. Vizita ei a intervenit la două zile după ce autorităţile din Transnistria, regiunea separatistă prorusă, au decis să se adreseze parlamentului de la Moscova cu o cerere de ajutor şi protecţie, invocând, „prigoana” din partea autorităţilor centrale de la Chişinău.

ADVERTISING

Relaţiile Moldovei cu Rusia s-au înrăutăţit nu doar pe fondul invaziei din Ucraina, ci şi din cauza tentativelor regimului de la Moscova de a destabiliza Republica Moldova.

Marţi, în cadrul unui briefing de presă, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Alexandru Musteaţa, a declarat că a intrat în posesia mai multor date care indică că Federaţia Rusă ar dori să compromită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin implicarea în procesele electorale din 2024 şi 2025. În aceste acţiuni, Rusia va implica trei categorii de actori: actorii politici deschis declaraţi pro-Federaţia Rusă, actori politici declaraţi pro-statalişti şi actori politici conectaţi la grupurile de crimă organizată. Moscova planifică generarea mai multor crize inclusiv în regiunea găgăuză sau în Transnistria, iar cel mai important actor pe care mizează Federaţia Rusă este gruparea lui Ilan Şor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇