La Braşov are loc primul Maraton de Vaccinare organizat la un aeroport

La Braşov are loc primul Maraton de Vaccinare organizat la un aeroport
Foto: Facebook Aeroport Brașov
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primul Maraton de Vaccinare organizat la un aeroport are loc, sâmbătă şi duminiă, pe amplasamentul Aeroportului Internaţional Braşov, unde sunt disponibile 10 fluxuri de vaccinare cu serul Pfizer.

Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că evenimentul organizat sub deviza „Hai să vezi aeroportul, să te vaccinezi şi să decolăm spre normalitate!” are loc sâmbătă, 22 mai, şi duminică, 23 mai, între orele 8:00 şi 20:00. Astfel, la Terminalul de pasageri de la Ghimbav vor fi organizate 10 fluxuri de vaccinare cu serul împotriva COVID-19 produs de Pfizer.

ADVERTISING

Sâmbătă, începând cu ora 14:00, şi duminică, de la ora 12:00, Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, va fi prezent ca voluntar, urmând să dea o mână de ajutor la organizare şi să-i îndrume pe participanţi în completarea formularelor medicale. Şi dr. Cristina Vecerdi, fosta şefă a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, actualmente deputat de Braşov, se va număra printre voluntarii din cele două zile ale Maratonului.

Conform sursei citate, maratonul de vaccinare va fi de tip drive-thru (fără părăsirea maşinilor personale), însă sunt bineveniţi şi braşovenii care nu dispun de autoturism. Pentru aceştia, RAT Braşov va pune la dispoziţie curse speciale, cu plecare din Gara Braşov, şi va prelungi linia 28 pe traseul Livada Poştei - Aeroportul Internaţional Braşov.

ADVERTISING

În activitatea de vaccinare vor fi implicaţi 6 medici, 12 asistente, 6 registratori şi 40 de voluntari din rândurile Crucii Roşii şi Asociaţiei Salvatorilor Voluntari - SAR (ASV România - Search And Rescue), alături de studenţi medicinişti şi medici rezidenţi.

Campanie de vaccinare, sâmbătă, și la Palatul Brukenthal din Sibiu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇