Kremlinul l-a revocat joi pe șeful agenției spațiale a Rusiei, Roscosmos, după un mandat de mai puțin de trei ani marcat de eșecul spectaculos al primei misiuni rusești pe Lună din ultimii 47 de ani.
Într-un comunicat, Kremlinul a anunțat că Iuri Borisov, care conducea Roscosmos din iulie 2022, a fost eliberat din funcție, fără a preciza un motiv. El a fost înlocuit de adjunctul ministrului Transporturilor, Dmitri Bakanov, care a condus o companie de sateliți înainte de a face parte din guvern, informează Reuters.
De când cosmonautul sovietic Yuri Gagarin a devenit primul om care a ajuns în spațiu în 1961, Rusia s-a mândrit ca fiind o putere de vârf în explorarea spațiului. Dar ambițiile sale au suferit o lovitură masivă în august 2023, când misiunea sa fără echipaj Luna-25 s-a izbit de suprafața Lunii în timp ce încerca să aselenizeze.
În pofida acestui eșec, Iuri Borisov a prezentat planuri ambițioase pentru următorii ani, în contextul în care Rusia se pregătește să își lanseze propria stație spațială orbitală. Noul proiect va înlocui Stația Spațială Internațională (ISS) învechită, unde Rusia a colaborat strâns cu SUA chiar și după ce relațiile bilaterale au fost afectate de războiul din Ucraina.
Anul trecut, Borisov a aprobat un program conform căruia primele două module ale noii stații ar urma să fie lansate în 2027. Rusia a declarat că intenționează să mențină o prezență continuă a echipajului în spațiu și să desfășoare proiecte științifice, economice și legate de securitate care nu au fost posibile în segmentul rus al ISS.
Puterile mondiale concurează nu numai pentru explorarea spațiului, ci și pentru desfășurarea de armament în spațiu. Odată cu expirarea ultimului acord major dintre Rusia și SUA ce limita numărul armelor nucleare, cele două țări s-au acuzat reciproc de planuri de a declanșa o cursă a înarmărilor în spațiu.
Borisov a fost anterior adjunct al ministrului Apărării Serghei Șoigu, înlocuit anul trecut de președintele Vladimir Putin și care în prezent ocupă funcția de secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.
Înlocuitorul lui Iuri Borisov, Dmitri Bakanov, este fostul șef al unei companii numite Goneț, care operează un sistem rusesc de comunicații prin satelit similar Starlink-ului american, dar mult mai mic ca dimensiuni și folosit în principal în scopuri guvernamentale.
Compania a fost partenerul rus în OneWeb, un proiect global de comunicații prin satelit. Rusia intenționa să participe activ la One Web, dar s-a retras în 2018 după ce agenția de informații FSB a declarat că acest proiect global reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.