Joe Biden, felicitat de liderii lumii pentru victoria în alegeri

Joe Biden, felicitat de liderii lumii pentru victoria în alegeri

Lideri importanți ai lumii, printre care și șefi de state sau de guverne din Uniunea Europeană, inclusiv România, îl felicită pe Joe Biden pentru câștigarea alegerilor prezidențiale.

De asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a felicitat pe Joe Biden, exprimându-şi speranţa unei consolidări a relaţiilor dintre SUA şi Europa. ”O alianţă NATO puternică este bună pentru America de Nord şi bună pentru Europa”, a scris Stoltenberg pe Twitter.

”Americanii și-au ales Președintele. Felicitări, Joe Biden și Kamala Harris! Avem multe de făcut din cauza provocărilor actuale. Să lucrăm împreună”, a scris și președintele Franței, Emmanuel Macron, pe Twitter.

ADVERTISING

LIVE Joe Biden, declarat cel de-al 46-lea președinte al SUA, după ce a obținut 284 de voturi

Și cancelarul german Angela Merkel  a transmis un mesaj scurt de felicitare, subliniind că așteaptă cu nerăbdare cooperarea viitoare cu președintele Biden. ”Prietenia noastră transatlantică este de neînlocuit”, mai spune Merkel, pe măsura ”marilor provocări ale vremurilor noastre”, relatează Reuters.

Premierul britanic, Boris Johnson, îl felicită pe Joe Biden și subliniază: ”SUA este partenerul nostru cel mai important”. ”Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună la prioritățile noastre comune, de la schimbările climatice la comerț și securitate”, a scris Boris Johnson pe Twitter.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În mesajul de felicitare postat pe Twitter, președintele Klaus Iohannis spune că abia așteaptă să lucreze cu Joe Biden la ”consolidarea Parteneriatului nostru Strategic, pe toate dimensiunile.”

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, și-a exprimat entuziasmul față de rezultatul alegerilor din SUA. ”Îi felicit călduros pe Joe Biden și Kamala Harris pentru victoria lor în alegerile prezidențiale. UE și SUA sunt prieteni și aliați, între cetățenii noștri sunt legături profunde. Aștept cu nerăbdare să lucrez cu președintele ales Biden”, a scris aceasta pe Twitter.

ADVERTISING

În schimb, premierul Canadei, Justin Trudeau, a ales să transmită un comunicat mai amplu, în numele guvernului pe care îl conduce, reamintind relația extraordinară între cele două țări vecine. ”Vom continua să conlucrăm pentru a ne proteja concetățenii și a reduce impactul pandemiei de Covid-19, dar și pentru pace, incluziune, prosperitate economică și protejarea mediului pe tot globul”, a subliniat premierul canadian.

”Democrația noastră are nevoie de noi toți, mai mult ca niciodată. Michelle și cu mine abia așteptăm să îi sprijinim pe viitorul Președinte și pe Prima doamnă” , a scris pe Twitter Barack Obama.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇