Irlanda va primi 920 de milioane de euro pentru a atenua impactul Brexit-ului

Irlanda va primi 920 de milioane de euro pentru a atenua impactul Brexit-ului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Irlanda va primi 920 de milioane de euro dintr-un fond UE pentru a atenua impactul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană asupra unor regiuni şi companii dur lovite, a anunţat luni Comisia Europeană.

„Brexit-ul a avut un impact negativ asupra vieţilor multor oameni. În cadrul UE, oamenii din Irlanda au simţit cel mai mult acest impact”, a declarat comisarul european pentru reforme şi coeziune Elisa Ferreira, citată într-un comunicat, relatează dpa.

Banii vor contribui la ameliorarea standardelor de viaţă, la susţinerea creşterii şi la absorbirea impactului negativ asupra comunităţilor locale, a adăugat ea.

ADVERTISING

Întregul fond pentru cele 27 de state membre este de 5,4 miliarde de euro, fiind finalizat în octombrie şi menit să acopere costuri suplimentare sau să compenseze pierderile direct cauzate de Brexit până la sfârşitul lui 2023.

Fiind singurul stat al UE care are frontieră terestră cu Regatul Unit, Irlanda anticipa de multă vreme că va primi bani din acest fond. Executivul UE a anunţat luni suma finală.

Se anticipează că Olanda şi Franţa vor primi şi ele sume majore. Comisia Europeană a precizat în comunicat că vor fi anunţate noi decizii privind alocări naţionale în săptămânile care vor urma.

ADVERTISING

Banii pot fi folosiţi, de exemplu, pentru a sprijini micile afaceri de pescuit de pe coastă dependente de apele britanice şi care au probleme de acces după Brexit, precum şi pentru a crea de locuri de muncă pentru cetăţenii UE care revin din Regatul Unit.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇