Iohannis, despre Ziua Naţională: Va fi o ceremonie scurtă, fără paradă militară şi fără participarea publicului larg

Iohannis, despre Ziua Naţională: Va fi o ceremonie scurtă, fără paradă militară şi fără participarea publicului larg
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în acest an, de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie, ceremonia va fi una restrânsă, la care vor fi invitaţi ambasadori străini şi personal medical, fără participarea publicului larg şi fără paradă militară.

Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că sacrificiul înaintașilor va fi onorat în acest an prin sacrificiul de a renunţa la bucuria participării împreună la manifestările tradiţionale.   

ADVERTISING

“În acest an, vom onora curajul şi sacrificiile înaintaşilor noştri, făcând noi înşine sacrificiul de a renunţa la bucuria participării împreună la manifestaările publice tradiţionale.

Cu siguranţă vom fi împreună în spirit ca o naţiune puternică mereu unită şi solidară atunci când în joc este salvarea ţării noastre. Din acest motiv, am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fie una restrânsă la care sunt invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical”, a declarat Iohannis.  

ADVERTISING

Acesta a precizat că ceremonia va fi scurtă.  

”Va fi o ceremonie scurtă, fără paradă militară şi din păcate fără participarea publicului larg. Recomandarea experţilor este de a reunuţa la orice fel de reuniuni şi întâlniri publice sau private fiindcă acestea accelerează răspândirea virusului, sunt recomandări pe care vă îndemn să le respectaţi inclusiv de 1 Decembrie”, a mai declarat Iohannis.

Citește și:

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri