Aderarea României la Schengen e mult mai complicată politic decât era până săptămâna trecută, pentru că suntem acum pe o suprapunere de probleme, de crize. E posibil să se joace până în ultimul moment. Ajungem să fim ostaticii unei vechi probleme, iar subiectul Schengen devine condiționat de migrație, afirmă europarlamentarul REPER, Dragoș Tudorache.
Într-un interviu pentru spotmedia.ro, Dragoș Tudorache a explicat că „Schengen egal încredere. Întreaga construcție Schengen, toate criteriile tehnice care trebuie bifate au un liant care se cheamă încredere”.
Iată principalele declarații:
- Decizia politică pentru aderare nu are niște criterii.
- Modul în care trebuie să abordezi o astfel de rezervă politică este mult mai fin, mai subtil, mai profund. În nici într-un caz nu fluturând bărcuțe sau porturi.
- A contat foarte mult acea evaluare voluntară la care s-au supus România și Bulgaria în urmă cu câteva săptămâni.
- Îmi pun un mare semn de întrebare legat de modul în care a fost gestionată relația cu Comisia de la Veneția pe legile justiției.
- Cred din discuțiile pe care le-am avut în ultimele zile că vom avea o opinie favorabilă a CE cu privire la MCV.
- Este un efect injust al unei crize autentice, care nu ar trebui să privească România și Bulgaria și în nici într-un caz lărgirea spațiului Schengen.
- Cred că în consiliu România trebuie să spună foarte, foarte ferm că realmente nu mai există motive pentru care aceste rezerve să persiste.
- Tehnic nu ai cum să separi România de Bulgaria, frontieră care nu poate fi organizată peste noapte în frontieră externă.
- Teama mea este să nu vedem Croația trecând înaintea României și Bulgariei.
- Dacă rămâne pe agendă înseamnă că se joacă și e posibil să se joace până în ultimul moment.
- Se poate considera că e ok, s-a intrat și cu o abținere. Există precedente.
Care sunt în acest moment, șansele României de a intra, în sfârșit, în Spațiul Schengen după JAI din 8 decembrie?
Înainte de a apărea semnalele din Suedia și din Austria aș fi fost o idee mai optimist. Câtă vreme doar Olanda mai avea rezerve politice, pe baza contactelor pe care le aveam intens, aproape zilnic, cu colegii din coaliția de guvernământ olandeză, cel puțin cu cei care fac parte din familia noastră politică, trăiam cu speranța că până pe 8 decembrie reușim să rezolvăm și problemele rămase.
Se agrease și această ultimă vizită voluntară, la care participau experți olandezi, deci cumva și ultimul “alibi” de care mai avea nevoie Olanda se putea rezolva. Dar au mai apărut încă două state membre care și-au exprimat rezerve.
Nu vreau să-mi pierd optimismul. Sper în continuare că până pe 8 decembrie se poate discuta și cu Austria, și cu Suedia, dar, în mod evident, e mult mai complicat politic decât era până săptămâna trecută.
Diferența ar fi că în Suedia, spre deosebire de Olanda și Austria, guvernul nu se opune. Premierul suedez a spus că ar fi rușinos că Suedia să blocheze aderarea României.
Suedia se află într-o situație politică foarte dificil de gestionat pentru coaliția majoritară în Suedia. Guvernul minoritar este format dintr-o coaliție de partide, care și-au exprimat susținerea pentru o decizie pozitivă în privința României și Bulgariei.
Partidul Liberal, care face parte din familia noastră politică și care este la guvernare, ne-a dat toate garanțiile că din punctul de vedere al guvernului există toată deschiderea.
Însă acest guvern minoritar se sprijină pe o majoritate construită împreună cu democrații suedezi, partid de extremă dreaptă, care împreună cu social-democrații au peste 50% din parlament.
Coaliția de guvernământ, sprijinită de către democrații suedezi, nu a inclus în acordul lor de sprijin politic parlamentar subiectele asupra cărora nu se puteau pune de acord atunci când au negociat formula de guvernământ. Iar acest subiect este printre acelea pentru care nu există acorduri în coaliție.
Deci democrații suedezi sunt liberi, politic vorbind, în parlament, să acționeze diferit față de guvern și este responsabilitatea guvernului să-și găsească o altă majoritate în parlament.
E drept că și guvernul suedez își poate asuma să meargă în consiliu cu o decizie, fără sau ignorând cumva semnalul politic dat de Parlament.
Înainte de intrarea în politică, ca înalt funcționar în cadrul CE v-ați ocupat exact de Schengen și migrație. Deci care e de fapt problema noastră cu Schengen ?
Suntem acum pe o suprapunere de probleme, de fapt, de crize. Până acum câteva săptămâni singurul subiect în discuție era clasic: avem încredere în România și Bulgaria din perspectiva respectării statului de drept, a luptei cu crima organizată?
Pentru acea logică se construiseră răspunsurile guvernamentale, întreaga strategie de negociere și de abordare diplomatică din această perioadă.
S-a suprapus însă această nouă îngrijorare, problema migrației din ce în ce mai profundă la nivelul multor guverne, nu doar în Austria, Suedia sau Olanda. Cred că va reveni cam la nivelul discuțiilor din 2015-2016.
Deși mai puțin vizibil decât atunci, fenomenul este în ultimele luni într-o creștere alarmantă a numărului de solicitări de azil în multe state membre.
Chiar la nivel de statistici, în anumite state membre, Franța, Olanda, Belgia, Austria situația arată cam la fel ca în 2016 deși nu vedem ca atunci la televizor milionul de sirieni care intră în Europa.
Intrările ilegale au crescut foarte mult peste vară și la începutul toamnei ceea ce înseamnă că subiectul gestiunii migrației revine pe agenda politică la vârful guvernelor.
În această cheie aș citi eu și declarația de ultim moment a ministrului de interne din Austria, stat care își vede statisticile explodând. Practic toate rutele prin Balcani, pe ambele părți, și prin Ungaria, și prin Slovenia, au punct de întâlnire în Austria.
Iar Austria nu face decât să extrapoleze această criză internă a migrației pe subiectul lărgirii Schengen, spunând: Bulgaria, România, fie sunt deja, fie potențial, pe aceste posibile rute de migrație și cum putem noi să le lăsăm să intre în Schengen câtă vreme nu am rezolvat problema gestiunii comune a migrației?
Revine în discuție eternul subiect: avem sau nu avem o soluție pentru migrație în Europa? Avem sau nu o înțelegere politică pe acest mare pachet legislativ pe care CE l-a propus deja de 2 ani de zile și care este în continuare blocat politic și în Consiliu, și în Parlament.
Deci cumva ajungem să fim ostaticii unei vechi probleme. Cumva subiectul Schengen devine condiționat de problema migrației, ceea ce complică foarte mult demersurile politice.
Ce înseamnă decizia tehnică pentru aderare e destul de clar. Dar ce înseamnă, de fapt, decizia politică? Pentru că la noi se înțelege o chestiune tranzacțională. A venit delegația OMV la președintele Iohannis să-și ia tainul, vor olandezii portul Constanța. Nu e clar ce vor suedezii, dar se vă găsi.
În nici un caz, deși, din păcate, cam așa au fost interpretările în spațiul politic românesc. De ce? Pentru că așa funcționează politica la noi, tranzacțional. Ok, ce mai vor? Poate două bărci, poate un port.
Nu se înțelege că, de fapt, rezerva politică pe care am avut-o în ultimii 11 ani a ținut, în esență, de credibilitatea cu care noi ne prezentăm în fața colegilor de consiliu.
Ceea ce ne-a costat pe noi și ne costă sunt "marțea neagră", OUG 13 etc, momente în care ne-am tot dat cu stângul în dreptul și ne întrebăm de ce nu mai crede lumea în noi.
Decizia politică nu are niște criterii. N-o să vă spună nimeni niciodată un criteriu politic pe care trebuie să îl îndeplinești că să-ți dea decizia politică.
Ea ține de libertatea politică pe care un lider simte că o are pentru a merge în consiliu și a da un vot, iar acea libertate vine dintr-un temei foarte solid de încredere.
Schengen egal încredere. Întreaga construcție Schengen, toate criteriile tehnice care trebuie bifate au un liant care se cheamă încredere.
Prin crearea spațiului Schengen, fiecare stat a renunțat la una dintre competențele sale esențiale. Am renunțat la propriile frontiere, iar pentru asta, că nu îmi mai păzesc propria frontiera, trebuie să am încredere în cei care îmi preiau această responsabilitate.
Trebuie să am încredere că acel stat care este cinci state mai încolo și păzește frontiera externă, care devine frontiera mea externă, acel stat, cu funcționarii săi, cu instituțiile sale, cu propriile echilibre instituționale, cu legile sale, este capabil să îmi păzească frontiera, ca și cum mi-aș păzi-o sigur. Despre asta este Schengen.
Dacă un lider politic, un guvern, un parlament al unui stat membru nu are această încredere într-un alt stat, atunci apare o problemă politică și ea nu se poate cuantifica.
De aceea modul în care trebuie să abordezi o astfel de rezervă politică este mult mai fin, mai subtil, mai profund. În nici într-un caz nu fluturând bărcuțe sau porturi.
Sau poate amenințând cu legi care să afecteze firmele olandeze și austriece din România, conform declarației unui deputat liberal.
O prostie și mai mare.
Ce poate să facă România, în timpul rămas, pentru câștigarea acestei încrederi?
Un lucru foarte important s-a făcut. Chiar a contat foarte mult acea evaluare voluntară la care s-au supus România și Bulgaria în urmă cu câteva săptămâni. Statele membre au fost impresionate de rezultatele acelei evaluări.
În al doilea rând, foarte importantă pentru Olanda cel puțin, era chestiunea statului și a legilor justiției. Dacă vrem să construim acea credibilitate esențială pentru decizia politică, trebuie să scoatem acest subiect de pe masă.
Că suntem sau nu de acord că există o legătură între MCV și Schengen, politic, pentru încredere, era esențial să atingem și acest subiect.
Ne-am grăbit și am adoptat legile justiției. Comisia de la Veneția, înțeleg, era dispusă să vină și mai repede cu analiza, dacă i se cerea acest lucru. Pe cine să cred? Să cred Guvernul României, să-l cred pe ministrul de externe Aurescu, care este de fapt și reprezentantul nostru la Comisia de la Veneția?
Îmi pun un mare semn de întrebare legat de modul în care a fost gestionată relația cu Comisia de la Veneția pe aceste legi, dacă s-a dorit într-adevăr să avem avizul lor înainte de termenul la care știam că CE așteaptă o rezolvare a legilor justiției pentru raportul pe MCV, care ar trebui să iasă în această săptămână.
Opinia Comisiei de la Veneția face o serie de recomandări și critici, dar tonul este moderat și există două concluzii importante: nu există ingerință politică în activitatea DNA și, pe ansamblu, direcția legilor e bună.
Eu cred din discuțiile pe care le-am avut în ultimele zile că vom avea o opinie favorabilă a CE cu privire la MCV, ceea ce înseamnă că și acest subiect iese de pe masă.
Subiectul principal al vizitei suplimentare pe care olandezii o fac în România se concentrează pe migrație, unde nu am rezerve. Chestiunea returnărilor, foarte importantă pentru Olanda, nu a fost niciodată o problemă în România.
Chiar în urmă cu câțiva ani, când mă ocupam chiar de politica de returnare europeană, România stătea bine în clasamentul statelor membre.
Rămâne cumva doar capacitatea și disponibilitatea guvernului olandez și a coaliției de a își asuma politic această decizie, într-un moment nu simplu în politica internă olandeză, unde există foarte multe tensiuni în coaliție.
Întrebarea este dacă premierul Rutte găsește disponibilitatea să cheltuie capital politic și pe acest subiect în coaliție. Dar asta e o chestiune care nu mai ține de noi.
Dacă e să privim doar la Olanda, nu mai văd niciun motiv pentru care decizia să fie negativă. În ceea ce privește Austria și Suedia, problema are de-a face cu migrația.
Este un efect injust a unei crize autentice, care nu ar trebui să privească România și Bulgaria și în nici într-un caz lărgirea spațiului Schengen. România și Bulgaria au demonstrat că își fac bine treaba în ceea ce privește gestionarea migrației.
Ne-am descurcat per total bine cu gestionarea fluxurilor de refugiaților ucraineni pe teritoriul României.
Eu cred că ar fi nedrept politic că Austria și Suedia să insiste pe acest subiect și să facă această legătură. Și cred că în consiliu România trebuie să-și spună foarte, foarte ferm punctul de vedere. Trebuie să mergem cât se poate de deciși să convingem aceste state membre că realmente nu mai există motive pentru care aceste rezerve să persiste.
Cred că în continuare e multă muncă diplomatică de făcut, e de mers în Austria, de discutat direct ministru la ministru, la prim-ministru, la cancelar și găsit exact formula prin care să convingem Austria că problema pe care ei o au cu azilanții nu are de-a face cu România.
Ei vin pe ruta balcanică, din Serbia, foarte mulți ajung direct cu avionul în Belgrad. Serbia, din păcate, deși este stat candidat, a avut în ultimii ani o politică de vize complet deraiată față de modul în care UE gestionează această politică.
A acordat regim de liberalizare de vize pentru foarte multe state care sunt în mod tradițional state de origine pentru migranții care ajung în UE.
Deci foarte mulți nu trec prin Bulgaria sau România, nu trec nici măcar prin Grecia, ca înainte, ci vin direct în Serbia și de acolo încearcă să treacă și mulți chiar reușesc să ajungă în Austria.
Asta trebuie demonstrat cu cifre, cu fapte, cu analiză de risc, factorilor de decizie de la Viena.
Deci, până la urmă, Austria invocă o problemă care este în primul rând la frontierele ei. Ar fi posibilă un fel de intrare în Schengen cu, să-i zicem, steguleț roșu, ca la intrarea în UE? Un fel de MCV al Schengen?
Nu văd cum ar funcționa, pentru că intrarea în Schengen, eliminarea controlului la frontiere e mai greu de dat înainte și înapoi. Odată ce ai deschis frontierele, ai scos controlul de pe frontiera ungară, de exemplu, e mai greu să-l reintroduci.
Politic, eu cred că n-ar trebui să acceptăm o astfel de variantă, pentru că asta este boală sigură, lungă. Ar însemna să ai în permanență o sabie deasupra capului, pe care, politic, eu nu cred că o merităm și nici nu cred că ar trebui să o acceptăm.
Dar o separare între cele 3 candidate, România, Bulgaria, Croația, e posibilă?
Tehnic nu ai cum să separi România de Bulgaria. Croația de România și de Bulgaria, da, se poate, și teama mea este să nu vedem Croația trecând înaintea României și Bulgariei. Să nu uităm că Croația intră și în zona euro din ianuarie. Rezervele față de Croația nu sunt de aceeași natură ca față de România și Bulgaria.
Între România și Bulgaria avem o frontieră care nu poate fi organizată peste noapte în frontieră externă. A securiza Dunărea și frontiera terestră între Dunăre și Marea Neagră ca frontieră externă a Schengen ar însemna o investiție tehnică pe care nici România, nici Bulgaria nu au cum s-o facă.
M-am ocupat de facilitatea Schengen pentru ambele țări. Știu ce s-a investit și în România, și în Bulgaria. Acel segment de frontieră a fost gândit de la bun început că fiind o frontieră internă pe care nici România, nici Bulgaria nu au asigurat-o în vreun fel, altfel decât provizoriu, pentru actualul flux de frontieră.
Deci, tehnic nu ai cum să inventezi peste noapte o frontieră externă și Schengen acolo. Iar politic separarea dintre cele 2 ar însemna să replici ideea de standarde duble, de diferențiere, care nu cred că ar ajuta cuiva.
Dacă aderarea va fi pusă pe agenda JAI pe 8 decembrie va fi semnul că șansele sunt foarte mari? Știu că în general nu se pune pe agendă ceea ce nu are șanse de reușită.
Cutuma europeană spune că nu pui un subiect pe agendă ca să creezi disensiune între miniștrii sau între șefii de stat și de guvern. Problema se rezolvă scoțând subiectul de pe agendă, chiar și în ultimul moment.
Deci, uitați-vă la agendă! Dacă subiectul dispare de pe agendă, e clar de ce. Dacă rămâne pe agendă înseamnă că se joacă și e posibil să se joace până în ultimul moment.
A mai existat un astfel de precedent pe care eu l-am explicat premierului Ciucă și reprezentanților guvernului. Pe o decizie tot în domeniul justiției - afaceri interne, Germania a rămas ultima cu o anumită poziție și până la urmă s-a mers pe o abținere care nu a blocat unanimitatea. Există și această opțiune politică.
Există unanimitatea necesară și cu o abținere?
Se poate considera că e ok, s-a intrat. Se poate lucra cu această abținere. Cum spuneam, există precedente.