Înșelăciune cu mobilă la comandă. 130 de clienți au fost păcăliți cu 4 milioane de lei - UPDATE

Înșelăciune cu mobilă la comandă. 130 de clienți au fost păcăliți cu 4 milioane de lei - <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span>

Peste 40 de percheziţii au avut loc, marţi dimineaţă, în 15 judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune în domeniul contractării de mobilă la comandă cu un prejudiciu de aproximativ 4 milioane de lei.

”Poliţiştii efectuează percheziţii în judeţele Iaşi (13), Braşov (3),Ilfov (3), Galaţi (2), Bihor (2), Vaslui (2), Argeş (1), Bacău (1), Cluj (1), Constanţa (1), Dolj (1), Prahova (1), Sibiu (1), Timiş (1), Mureş (1) şi în municipiul Bucureşti (8)”, a anunţat IGPR dimineață.

Până în prezent, au fost identificate peste 130 de persoane vătămate, iar prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de aproximativ 4.000.000 de lei.

ADVERTISING

Potrivit BizBrașov.ro, este vorba de firma Bismobil Kitchen. În medie, persoanele păgubite de compania Bismobil Kitchen au plătit aproximativ 6.000 de euro, reprezentând un avans de 70% pentru bucătării pe care nu le-au mai primit.

Pe lângă clienți, au fost păgubiți și cei de la atelierele subcontractate să construiască mobila, pentru că Bismobil Kitchen nu avea o fabrică proprie.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor de la serviciile de investigare a criminalităţii economice Braşov, Galaţi, Vaslui, Argeş, Bacău, Cluj, Constanţa, Dolj, Prahova, Sibiu, Timiş, Mureş, Ilfov şi Bucureşti, al poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi - Secţiile 1-6 şi Poliţiei Oraşului Hîrlău.

ADVERTISING

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇