Influenceri de pe TikTok, audiați la Poliție în cazul campaniei lui Călin Georgescu

Influenceri de pe TikTok, audiați la Poliție în cazul campaniei lui Călin Georgescu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe persoane – influenceri şi membri ai staff-ului de campanie a lui Călin Georgescu – sunt audiate, vineri, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), potrivit unor surse judiciare.

Unul dintre cei audiaţi – fostul consilier guvernamental şi fost preşedinte al Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România, Sorin Constantinescu, a declarat, la ieşirea de la audieri, că statul nu înţelege cum funcţionează TikTok şi a vorbit despre donaţiile făcute de Bogdan Peşchir, cunoscut pe TikTok sub pseudonimul de bogpr.

„Cei din structurile statului nu înţeleg cum funcţionează TikTok-ul – mie dacă îmi place o postare, eu pot să o repostez şi să plătesc cât vreau eu, fără să vă cer acordul. Asta nu înţelege statul român sau organele de anchetă, pentru că eu pot să plătesc o postare cu ce bani vreau eu, având bani, fără nicio problemă”, a spus Constantinescu.

El a precizat că are calitatea de martor în acest dosar şi, întrebat dacă ştie de donaţiile lui Bogdan Peşchir, a arătat că acestea sunt publice, cunoscute de peste un an şi ştie de ele, la fel ca mulţi alţi utilizatori de TikTok.

„Este foarte viral pe TikTok, deoarece de un an şi ceva el donează foarte mulţi bani. (…) A mai donat la foarte multă lume, inclusiv cazuri sociale, dar asta de un an şi ceva. El pe România este pe locul întâi, dacă deschideţi contul de TikTok @bogpr. Nu-l cunosc personal, am înţeles că e un tânăr de vreo 30 de ani, a făcut foarte mulţi bani din criptomonede. Are câteva zeci, sute de milioane şi atunci pentru el un milion sau cât a donat el pe TikTok nu e o sumă reprezentativă”, susţine Constantinescu.

El a adăugat că statul român ar trebui să intervină urgent în platforma respectivă şi să interzică cerşitul sau donaţia pe TikTok, lucruri care nu sunt reglementate în România, iar în China sau în alte ţări aceste chestiuni nu se întâmplă.

Întrebat despre declaraţiile lui Călin Georgescu legat de faptul că nu a cheltuit niciun ban pentru campania electorală, Constantinescu a arătat că, din moment ce acesta nu a cheltuit din banii săi, nu poate fi învinuit.

„Eu v-am zis, dacă eu vreau să plătesc la Lasconi, fără să o întreb pe ea, un milion de euro, puteam să plătesc şi după aia să fie acuzată că şi-a băgat un milion fără să îi declare. Aşa a fost şi cu Călin Georgescu – bogpr a ieşit acum o lună şi a zis ‘domne, eu am dat 300.000 pentru Georgescu pentru că îmi place mie de el„, a afirmat Sorin Constantinescu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇