Incendiul de la Ferma Dacilor. Din al optulea cadavru au fost găsite doar posibile fragmente de os

Incendiul de la Ferma Dacilor. Din al optulea cadavru au fost găsite doar posibile fragmente de os

Procurorii prahoveni au încheiat cercetarea la faţa locului în urma incendiului care a mistuit Ferma Dacilor din satul Tohani.

Al optulea cadavru nu a fost identificat, însă sub ruine au fost găsite fragmente osoase, care au fost trimise la laboratoare din Capitală pentru expertiză genetică.

Zona în care a avut loc incendiul este în continuare izolată şi păzită, nefiind permis accesul între ruinele rămase după incendiul devastator. 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a confirmat, oficial, încheierea cercetării la faţa locului.

ADVERTISING

„În perioada 26.12.2023 – 28.12.2023, au fost efectuate activităţi de cercetare la faţa locului, cu sprijinul unei echipe multidisciplinare formată din specialişti şi experţi din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani (INSEMEX) şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova. Cercetarea la faţa locului a fost finalizată, procedându-se la asigurarea zonei”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de unitatea de parchet, vineri după-amiază.

ADVERTISING

Conform sursei citate, în cadrul anchetei au fost dispuse expertize genetice judiciare pentru stabilirea identităţii persoanelor decedate, în baza profilurilor ADN, în cazul a şapte victime expertizele fiind finalizate şi au fost dispuse şi efectuate autopsiile medico-legale ale victimelor identificate.

„Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului au mai fost identificate mai multe fragmente osoase, şi cu privire la acestea fiind dispusă efectuarea unei expertize genetice judiciare, în prezent nefinalizată”, precizează procurorii. 

ADVERTISING

În dosar au fost audiate mai multe persoane, au fost efectuate şi alte acte de cercetare penală, dintre care solicitarea de înscrisuri, verificări la autorităţi şi instituţii abilitate cu avizarea/autorizarea activităţii în cadrul punctului de lucru unde s-a produs evenimentul, dispunerea de constatări.

„Menţionăm că şi în aceste zile sunt în derulare activităţi de urmărire penală care urmăresc administrarea unui probatoriu complex”, precizează comunicatul anchetatorilor.

Joi, cele şapte cadavre care au fost identificate au fost ridicate de către familii de la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru a fi înhumate.

Și în cazul acestor victime identificarea s-a făcut pe baza probelor ADN, după ce au fost comparate cu mostre prelevate de la rude. Misiunea echipajelor a fost extrem de dificilă, după cum a dezvăluit unul dintre salvatori, „pentru că în zonă sunt doar resturi carbonizate, din care nu se distinge ce poate fi cadavrul unui om şi ce sunt materiale arse”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇