Un incendiu puternic a izbucnit, marţi seară, la o hală din parcul industrial Tetarom din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.
Potrivit ISU Cluj, peste 70 de pompieri din cadrul a patru subunităţi de intervenţie ale instituţiei se luptă cu flăcările.
Acolo acţionează şapte autospeciale de stins incendii, trei autoscări şi două echipaje SMURD. De asemenea, au fost solicitate în sprijin două autospeciale pentru stins incendii din cadrul ISU Alba şi una din cadrul ISU Sălaj.
„Focarele incendiului au fost limitate şi se lucrează în continuare cu un dispozitiv mărit pentru lichidarea acestora”, a precizat sursa citată, arătând că circa 1.000 de metri pătraţi sunt afectați.
Un bărbat a solicitat asistenţa unui echipaj SMURD de la faţa locului, acesta prezentând o plagă la nivelul degetelor unei mâini. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Reprezentanţii Tetarom SA au precizat că hala nu aparţine companiei Tetarom, ci este proprietatea unei societăţi comerciale care deţine terenul în concesiune, iar aceasta, la rândul ei, a subînchiriat jumătate din suprafaţă unei alte societăţi.
„În momentul de faţă ISU Cluj face eforturi susţinute pentru a stinge focul intervenind cu mai multe autospeciale. Încă nu pot fi stabilite cauzele acestui incendiu iar acest lucru va fi comunicat de către reprezentanţii ISU. Sperăm ca incendiul să fie stins în cel mai scurt timp iar pagubele să fie cât mai mici. Noi, compania Tetarom suntem alături de clientul nostru şi îi oferim tot sprijinul logistic necesar pentru a controla situaţia şi a proteja arealul din zonă”, au transmis reprezentanţii companiei.
În imaginile surprinse de martori se vede că flăcările au cuprins o hală a firmei Lecom din parcul industrial de pe Tăietura Turcului din Cluj-Napoca.