Kremlinul continuă campania de reprimare a presei: Jurnalista care a l-a filmat ultima oară în viață pe Navalnîi, la închisoare sub acuzația de extremism

Kremlinul continuă campania de reprimare a presei: Jurnalista care a l-a filmat ultima oară în viață pe Navalnîi, la închisoare sub acuzația de extremism

Un tribunal din Moscova a dispus ca o jurnalistă rusă, care a relatat despre procesul lui Alexei Navalnîi şi ale altor disidenţi, să rămână în arest în aşteptarea unei anchete şi a unui proces, sub acuzaţia de extremism.

Antonina Favorskaia, identificată de oficialii instanţei şi ca Antonina Kravtsova, a fost arestată la începutul acestei luni. Vineri, tribunalul districtual Basmanni din Moscova a decis ca ea să rămână în arest preventiv cel puţin până pe 28 mai, transmite The Guardian.

Ea este cea care l-a filmat pe Alexei Navalnîi pentru ultima oră în viață.

ADVERTISING

Audierea s-a desfăşurat cu uşile închise la cererea anchetatorilor, care a fost susţinută de preşedintele judecătorului. Favorskaia şi avocatul ei au protestat faţă de decizie, a informat site-ul de ştiri rus independent Mediazona.

„Sunt complet împotriva unui proces cu uşile închise. Presa trebuie să ştie ce se întâmplă aici, de ce sunt acuzată”, a declarat Favorskaia.

Ce acuzații i se aduc lui Favorskaia

Favorskaia este acuzată că a cules materiale, a produs şi editat videoclipuri şi publicaţii pentru Fundaţia Navalnîi pentru Combaterea Corupţiei, care a fost interzisă ca extremistă de autorităţile ruse, potrivit oficialilor instanţei. Ea a fost acuzată de implicare într-un grup extremist, infracţiune pedepsită cu până la şase ani de închisoare.

ADVERTISING

Favorskaia a fost reţinută pe 17 martie după ce a depus flori la mormântul lui Navalnîi. Ea a petrecut 10 zile în închisoare după ce a fost acuzată de nesupunere faţă de poliţie, dar când acea perioadă de detenţie s-a încheiat, autorităţile au acuzat-o din nou şi au obligat-o să se prezinte în instanţă vineri, potrivit OVD-Info, un grup rus pentru drepturile omului.

Kira Yarmysh, purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi, a spus că Favorskaia nu a publicat nimic pe platformele Fundaţiei şi a sugerat că autorităţile ruse au vizat-o pentru că îşi făcea meseria de jurnalist. Ea a scris pe X: „Chiar dacă ignorăm caracterul fals al acuzaţiei, esenţa acesteia rămâne – jurnalistul este acuzat de activitate jurnalistică”.

ADVERTISING

Amintim că Alexei Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al lui Vladimir Putin, a murit subit la vârsta de 47 de ani, pe 16 ianuarie, într-o colonie penitenciară din Arctica, unde îşi ispăşea pedepse care totalizau peste 30 de ani de închisoare. El fusese condamnat de justiţia rusă aservită Kremlinului pentru fraudă în 2021 şi „extremism” în 2023, condamnări pe care opozantul le considera „politice”.

În august 2020, Alexei Navalnîi a fost internat de urgenţă la spitalul din Omsk, în Rusia, înainte de a fi trimis în Germania pentru tratament. Guvernul german a afirmat că a găsit în corpul opozantului urme de Noviciok, o otravă folosită de serviciile ruseşti. În ianuarie 2021, opozantul lui Vladimir Putin s-a întors totuşi în Rusia, unde a fost arestat.

Cine sunt ceilalți jurnaliști ruși arestați în cadrul celei mai recente campanii de reprimare

Favorskaia a urmărit ani de zile audierile lui Navalnîi, precum şi procesele altor critici ai Kremlinului ţinte ale unei represiuni necruţătoare din partea guvernului. Ea a fost una dintre cei şase jurnalişti reţinuţi în Rusia în martie, a declarat joi organizaţia pentru libertatea presei Reporteri fără Frontiere.

Alți doi ziariști, Alexandra Astahova și Anastasia Musatova, au fost reținuți după ce au venit să se întâlnească cu Favorskaia în centrul de detenție în care aceasta se afla.

De asemenea, Ekaterina Anikievici, de la site-ul de știri rusesc SOTAvision, și Konstantin Yarov de la RusNews, au fost ridicați de poliție pentru audieri, în timp ce relatau despre perchezițiile din casa lui Favorskaia.

Nu în ultimul rând, autoritățile ruse au reținut-o și pe Olga Komleva, reporter pentru RusNews, pe care au acuzat-o tot de extremism și de implicare activitatea organizației lui Navalnîi, potrivit Reporteri fără frontiere.

„La doar câteva zile după realegerea lui Vladimir Putin în funcția de președinte, la 17 martie, Rusia își continuă transformarea într-o gaură neagră pentru știri și informații, în care propaganda Kremlinului domnește. Sute de jurnaliști independenți au fugit din țară pentru a evita închisoarea de la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022. Între timp, jurnaliștii independenți sunt vânați și încarcerați în teritoriile ocupate ale Ucrainei”, mai arată sursa citată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇