88 de operatori poștali și-au suspendat total sau parțial serviciile cu SUA, inclusiv societatea germană Deutsche Post și cea britanică Royal Mail, ceea ce a condus la o scădere cu peste 80% a expedierilor poștale către această țară în urma noilor taxe vamale decise de președintele american Donald Trump.
Anunțul a fost făcut, sâmbătă, de Uniunea Poștală Universală (UPU), relatează AFP. Această organizație din cadrul ONU lucrează în prezent la „dezvoltarea rapidă a unei noi soluții tehnice care să permită reluarea expedierii coletelor către SUA”, a declarat directorul său general, Masahiko Metoki.
Potrivit UPU, datele comunicate între operatorii poștali prin intermediul rețelei sale electronice arată că traficul către SUA a scăzut cu 81% începând de vineri, 29 august, față de vinerea precedentă.
„În plus, 88 de operatori poștali au informat UPU că și-au suspendat total sau parțial serviciile poștale către SUA până la implementarea unei soluții”, a transmis agenția ONU. Printre aceste companii se numără societatea germană Deutsche Post și cea britanică Royal Mail.
Cu sediul în capitala Elveției, Berna, UPU a fost fondată în 1874 și are 192 de state membre. Această organizație din sistemul ONU stabilește regulile pentru schimburile poștale internaționale și face recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor.
Printr-un ordin executiv semnat de Trump pe 30 iulie, Statele Unite au eliminat începând din 29 august scutirea de taxe vamale care până atunci a fost în vigoare pentru coletele poștale mici, adică cele cu bunuri în valoare maximă de 800 de dolari.
Ulterior acestei date, coletele poștale sunt supuse acelorași taxe vamale aplicate celorlalte importuri, de exemplu 15% pentru țările UE sau 50% pentru India. Doar expedierile între persoane fizice în valoare mai mică de 100 de dolari rămân scutite de taxe vamale.
Aceste noi reglementări au declanșat un val de anunțuri din partea serviciilor poștale din mai multe țări cu privire la suspendarea expedierilor de colete către SUA.
Pe lângă termenul scurt pentru implementarea deciziei, principala problemă constă în faptul că ordinul executiv semnat de Trump obligă „transportatorii și alte părți autorizate să colecteze taxele vamale în avans de la expeditori și să transfere sumele către Biroul vamal și de protecție a frontierelor din SUA”, a explicat UPU la sfârșitul lunii august.
Donald Trump a justificat această decizie prin dorința sa de a „închide o lacună catastrofală folosită, printre altele, pentru ocolirea taxelor vamale și expedierea unor opioide sintetice și a altor produse periculoase” către SUA.
Această măsură, adoptată inițial la începutul anului 2025, a vizat la început doar China și Hong Kong, ca parte a ofensivei administrației Trump împotriva giganților comerțului online Shein și Temu, dar apoi ea a fost generalizată către toate țările pentru a-i asigura eficacitatea.