În loc să lucreze, salariații unei companii municipale protestează ca să nu-și piardă salariile compensatorii

În loc să lucreze, salariații unei companii municipale protestează ca să nu-și piardă salariile compensatorii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bună parte dintre salariații Companiei Municipale Parcuri și Grădini SA au oprit lucrul și protestează, nemulțumiți că și-ar putea pierde dreptul la salarii compensatorii, în cazul în care vor fi concediați.

„În jur de jumătate dintre salariații companiei municipale au fost de dimineață sau sunt încă prezenți în curtea companiei municipale, în loc să fie în parcuri, acolo unde au treabă. Avem comandă de lucrări de la ALPAB și fiecare salariat are treabă, mai ales că săptămâna trecută ploaia ne-a cam încurcat.

Nemulțumirile lor sunt legate de contractul colectiv de muncă. Au contract încă în vigoare, dar a început negocierea unuia nou, la începutul lunii aprilie. Negocierea are termen de finalizare pe 6 iunie. E un proces continuu, au avut deja loc 3 întâlniri.

Nu au notificat că întrerup lucru. Nu își asumă că e protest organizat, deși reprezentanți ai salariaților erau în curte și au dat dea interviuri TV. Probabil instanța va decide dacă e o grevă legală sau dacă e încălcarea contractului individual de muncă. Vom face toate demersurile pentru a lucra și a ne onora comanda de la ALPAB de a îngriji parcurile.

ADVERTISING

Au comenzi, sunt plătiți la zi. Luna aceasta au banii asigurați. Luna viitore probabil că va fi la fel, dacă vor lucra. Pentru că trebuie să facem dovada că putem îngriji parcurile. Dacă nu, s-ar putea să nu mai primim comenzi”, a declarat Iustinian Roșca, directorul general al CM Parcuri și Grădini SA, pentru SpotMedia.ro.

Acesta a precizat că nu se află astăzi la sediul companiei. Dar că CM Parcuri și Grădini nu a primit, oficial, nicio notificare din care să reiasă că salariații ar fi, oficial, în grevă și că și-ar fi delegat reprezentanți care să discute cu conducerea.

Într-un document oficial consultat de SpotMedia.ro, şi Serviciul Juridic al companiei municipale susține că nu a putut stabili cu certitudine de ce s-au adunat salariții la sediu și nici dacă protestul lor reprezintă sau nu o grevă.

Dar Serviciul Juridic arată că printre nemulțumirile salariaților se numără şi că nu s-au identificat „pârghiile” de înființare a unor puncte de lucru ale companiei municipale în parcurile gestionate de Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București SA.

ADVERTISING

Ar fi nevoie de așa ceva pentru ca prezența salariaților în parcuri să fie legală, susține Serviciul Juridic al Companiei Municipale Parcuri și Grădini SA.

„Care sunt motivele prezenței salariaților CMPG SA la sediul companiei ne sunt până în rezent necunoscute, considerăm că angajatorul trebuie de urgență să ia măsurile necesare (...) și anume să asigure sănătatea și securitatea în muncă pentru toți salariații proprii (...)

Dacă motivul prezenței acestora la sediul companiei este reprezentat de negocierea contractului colectiv de muncă, indiferent de rezultatul negocierilor, angajatorul are obligația să se întâlnească periodic cu reprezentanții salariaților și să negocieze (...)” se mai arată în documentul întocmit de serviciul Juridic.

Fostul director al companiei municipale, Ciprian Bîrsan, a precizat că discuțiile privind CCM au început în mandatul său.

ADVERTISING

„Acționarul (Consiliul General – n.red.) are încă intenția de a desființa această companie. Se apelează la ea până când ALPAB va finaliza licitația pentru a alege firme care să execute lucrările în parcuri.

S-a întocmit o comisie de negociere cu salariații în mandatul meu. Și au spus clar că își doresc un contract colectiv de muncă în care prevederile să fie aceleași cu cele din documentul care va expira peste o lună și jumătate”, a precizat pentru pentru SpotMedia.ro fostul directorul general al companiei municipale, Ciprian Bîrsan.

Remintim că, potrivit contractului colectiv de muncă, toți salariații Companiei Municipale Parcuri și Grădini SA au dreptul la 6 salarii compensatorii, în cazul în care sunt concediați colectiv (adică în grupuri mai mari de 10% din numărul total de angajați al companiei).

Din cauza acestei prevederi, compania a fost la un pas de a intra în incapacitate de plată și insolvență. Consilierul general Anamaria Gram (USR) - membru în Adunarea Generală a Asociaților (AGA) companiei municipale - a explicat anterior pentru Spotmedia.ro că își dorește să evite intrarea în insolvență pentru ca societatea să nu se piardă, la masa credală, utilaje de mic grădinărit în valoare de circa 5 milioane de euro, cumpărate din banii bucureștenilor.

Dacă această companie nu va intra în insolvență, ci va fi dizolvată în urma unei acțiuni juridice care se află deja pe rolul instanțelor, administrația Bucureștiului și-ar putea păstra utilajele respective, a mai spus Anamaria Gram.

Vreme de mai multe luni, situația a fost tensionată. ALPAB a transmis în scris - la solicitarea Spotmedia.ro - că nu va mai da comenzi de lucrări către CM PArcuri și Grădini SA, în acest an. În cele din urmă, însă, a dat comenzi pentru toată luna aprilie în valoare de 1,265 miloane de lei.

Practic, compania municipală se va ocupa, în continuare, de aproape toate marile parcuri ale Capitalei, până când ALPAB își va finaliza licitația prin care vrea să aleagă firme private cu care să îngrijească parcurile.

Dintre parcurile pe care le are în grijă, ALPAB va îngriji în regie proprie doar Cișmigiul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇