În Bulgaria masca de protecție e din nou obligatorie, începând de azi

În Bulgaria masca de protecție e din nou obligatorie, începând de azi

Bulgaria a ordonat, luni, cetăţenilor ei să poarte din nou măşti de protecţie în toate spaţiile publice închise, după ce țara vecină a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Decretul, emis de ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev, a fost semnat la 10 zile după decizia aceluiaşi oficial bulgar ca purtarea măştilor sanitare în spaţii închise să devină „recomandată” dar nu obligatorie, cu excepţia transportului public, în farmacii şi în unităţile medicale, informează Reuters.

ADVERTISING

Evenimentele continuă, dar cu mască

"Singurul scop al acestei decizii este acela de a apăra sănătatea şi viaţa cetăţenilor bulgari", a declarat ministrul Ananiev, adăugând că rezidenţii din Bulgaria trebuie să poarte măşti sanitare în magazine, la evenimente sportive, în cinematografe şi teatre.

De asemenea, este obligatorie şi respectarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri între persoane.

Kiril Ananiev a mai anunţat că până la 1.000 de fani vor fi autorizaţi să asiste pe stadioane la meciurile din campionatul de fotbal al Bulgariei.

Bulgaria, o ţară cu o populaţie de aproape 7 milioane de locuitori, şi-a redeschis restaurantele şi cafenelele, după ce recomandările de izolare au fost ridicate pentru cele mai multe stabilimente.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Citește și Bulgaria a înregistrat un nou maxim de contagieri într-o singură zi

Săptămâna trecută, Bulgaria a înregistrat 606 cazuri noi de COVID-19, cea mai mare creştere a numărului săptămânal de infectări cu noul coronavirus. Totalul cazurilor raportate a ajuns în această ţară la 3.905, iar cel al deceselor la 199.

Bulgaria a decretat stare de urgenţă epidemiologică pentru o lună în data de 13 mai, care a înlocuit precedenta stare de urgenţă, permiţând Ministerului Sănătăţii să extindă restricţiile implementate împotriva noului coronavirus.

ADVERTISING

Citește și Creştere semnificativă a noilor cazuri de coronavirus în Bulgaria. Începe al doilea val?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇