O revoltă a izbucnit vineri în localitatea Malmö din sudul Suediei, unde cel puţin 300 de persoane s-au adunat pentru a manifesta împotriva activităţilor anti-islamice.
Protestatarii au aruncat cu obiecte în poliţişti şi au incendiat anvelope, informează Reuters citând informaţii furnizate de poliţia suedeză.
Mai devreme în cursul zilei de vineri, un Coran a fost ars în Malmö de către extremiştii de dreapta. Manifestările au escaladat în acelaşi loc în care a fost ars exemplarul din Coran.
„Nu avem situaţia sub control, dar lucrăm activ pentru a prelua controlul”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
„Vedem o legătură între ceea ce se întâmplă acum şi ceea ce s-a întâmplat mai devreme astăzi”, conform sursei citate.
UPDATE 20:00 - Pentru a controla protestul, mai ales după ce mai multi polițiști au fost răniți ușor, oamenii legii au arestat până la 20 de persoane. Ulterior, toți au fost eliberați.
Cotidianul Aftonbladet informează că mai multe activităţi împotriva islamului au avut loc, vineri, la Malmö, remarcând incidentul în care trei bărbaţi au ars o copie a Coranului într-o piaţă publică.
Protestele anti-islamice au avut loc după ce liderului partidului politic danez de extremă dreapta Hard Line, Rasmus Paludan, i s-a refuzat permisiunea de a avea o întâlnire la Malmö, fiind oprit la graniţa cu Suedia, conform informaţiilor apărute în ziarul Aftonbladet.
Citește și alte informații despre evenimente recente din Suedia: