Autorităţile din Hong Kong, care se confruntă cu cel mai grav focar de COVID -19 din ultimii doi ani, au anunţat vineri că toţi cei 7,5 milioane de locuitori ai oraşului vor fi supuşi testării obligatorii şi că desemnarea viitorului director executiv local a fost amânată, relatează AFP.
”Una dintre măsurile pe care le pregătim şi aceasta foarte serios este un screening universal obligatoriu. Astfel îi vom testa pe toţi cei din Hong Kong”, a declarat directorul executiv al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, Carrie Lam, într-o conferinţă de presă, invocând o ”situaţie critică” în oraş.
Testarea în masă a populaţiei este o practică obişnuită în China continentală, ale cărei autorităţi respectă o politică ”zero Covid”, care le determină, de asemenea, să izoleze oraşe întregi timp de săptămâni.
Carrie Lam a exclus însă închiderea Hong Kong-ului, măsură greu de aplicat într-un oraş a cărui densitate a populaţiei este una dintre cele mai mari din lume.
La începutul lunii februarie, autorităţile au întărit setul de reguli privind distanţarea fizică. Adunările mai mari de două persoane sunt interzise în locuri publice şi reuniunile private sunt limitate la maximum două gospodării. Din ianuarie, barurile şi restaurantele se închid la ora 18:00, iar cinematografele, muzeele, sălile de sport şi alte locuri publice sunt închise.
Carrie Lam a anunţat de asemenea că numirea următorului director executiv al Hong Kong-ului, programată iniţial pentru sfârşitul lunii martie, a fost amânată pentru 8 mai.
Amânarea este ”în conformitate cu spiritul exprimat de preşedintele chinez Xi Jinping în instrucţiunile sale importante conform cărora trebuie să facem din controlul epidemiei prioritatea noastră absolută”, a spus ea.
La începutul acestei săptămâni, preşedintele chinez Xi Jinping a cerut Hong Kong-ului să ia ”toate măsurile necesare” pentru a opri pandemia.
Cu preţul unei izolări draconice şi a unei politici implacabile de izolare a pacienţilor şi a cazurilor de contact, Hong Kong-ul nu a înregistrat decât puţin peste 12.000 de cazuri de COVID-19 în primii doi ani ai pandemiei.
Dar acest important centru financiar global se confruntă în prezent cu o progresie exponenţială a virusului, legată de varianta foarte contagioasă Omicron, care subminează politica locală ”zero Covid”, aliniată cu cea a Beijingului.
Peste 11.000 de cazuri noi au fost înregistrate numai vineri, după 12.000 joi, iar sistemul de sănătate din Hong Kong a fost complet depăşit în decurs de câteva zile.
Hong Kong: Toți locuitorii orașului vor fi testați antiCovid. Desemnarea noului lider a fost amânată
ADVERTISING