Preşedintele american Joe Biden i-a cerut premierului Benjamin Netanyahu un compromis cu privire la reforma controversată a sistemului de justiţie din Israel, conform unui comunicat al Casei Albe, în timp ce oficiali palestinieni şi israelieni s-au angajat, în Egipt, să reducă violenţele.
Într-o convorbire telefonică cu premierul israelian, Joe Biden a subliniat, în prima sa poziţie publică în acest dosar, că reforma trebuie să respecte valorile democratice fundamentale.
Principiile democratice sunt un „brand" al relaţiilor dintre SUA şi Israel, a amintit preşedintele Biden. El „şi-a oferit sprijinul pentru eforturile în curs de a găsi un compromis, în conformitate cu aceste principii fundamentale", se arată în comunicat.
„Societăţile democratice sunt întărite prin mecanisme de control autentice" şi orice schimbare de fond trebuie să beneficieze de „cel mai larg sprijin popular posibil", i-a comunicat Joe Biden lui Benjamin Netanyahu.
Anunţată la începutul lunii ianuarie, reforma Justiţiei din Israel prevede introducerea unei clauze „de anulare", care permite Parlamentului să anuleze cu majoritate simplă decizii ale Curţii Supreme. Ea urmăreşte creşterea puterii parlamentarilor faţă de magistraţi.
Criticii consideră că reforma pune în pericol caracterul democratic al statului Israel şi ar putea contribui la anularea unei posibile condamnări a premierului Netanyahu, judecat pentru corupţie în mai multe cazuri.
Premierul israelian şi aliaţii săi consideră însă că reforma este necesară pentru a restabili echilibrul de putere între aleşi şi Curtea Supremă, pe care o consideră politizată. Mai multe prevederi au fost deja adoptate în primă lectură în Parlament.
Sute de mii de protestatari au ieşit în stradă sâmbătă, pentru a 11-a săptămână consecutiv, pentru a denunţa acest proiect de lege.
Preşedintele Isaac Herzog a prezentat miercuri un proiect de compromis, acceptat de liderii partidelor de opoziţie, dar respins imediat de coaliţia de guvernământ.
Acord în Egipt pentru reducerea violenţei
În ce privește escaladarea violențelor cu palestinienii, oficiali din ambele tabere s-au angajat duminică să le reducă, în cadrul unor discuţii din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, a doua întâlnire de acest fel în mai puţin de o lună.
Angajamentul vine cu câteva zile înainte de începerea lunii sfinte musulmane Ramadan, care va coincide cu sărbătoarea evreiască a Paştelui.
Părţile au convenit să instituie un „mecanism de reducere şi contracarare a violenţei, a instigării şi a declaraţiilor şi acţiunilor inflamatorii", potrivit unui comunicat emis la sfârşitul discuţiilor, care nu oferă detalii suplimentare.
Progresele vor fi raportate la o nouă întâlnire, care va avea loc la Sharm el-Sheikh luna viitoare, se arată în declaraţia emisă de Ministerul egiptean de Externe.
În timp ce discuţiile erau în desfăşurare, un israelian a fost grav rănit în Cisiordania, într-un atac suspectat a fi fost comis de un palestinian. Soţia victimei, care se afla în maşină atunci când bărbatul a fost împuşcat, a fost dusă la spital pentru şoc traumatic. Forţele de securitate israeliene l-au capturat pe suspect după o scurtă urmărire. Incidentul a avut loc în orăşelul Huwara, în apropierea locului unde doi fraţi israelieni au fost ucişi luna trecută într-un atac comis de un palestinian.
Înalţi oficiali din Statele Unite, Egipt şi Iordania au participat la discuţiile de duminică, care au urmărit să consolideze rezultatul unei întâlniri desfăşurate în oraşul-port iordanian Aqaba pe 26 februarie.
Duminică, Israelul şi Autoritatea Naţională Palestiniană au reafirmat angajamentele asumate la întâlnirea de la Aqaba, inclusiv angajamentul Israelului de a opri discuţiile despre orice nouă aşezare timp de patru luni şi de a opri autorizarea oricăror avanposturi timp de şase luni.
Totodată, părţile „au reiterat angajamentul de a menţine neschimbat status-quo-ul istoric la locurile sfinte din Ierusalim, atât în vorbe, cât şi în fapte", se arată în declaraţie.
În ultimii ani, tensiunile au izbucnit în timpul Ramadanului între palestinieni şi poliţia israeliană, iar situaţia de securitate din Israel şi din teritoriile palestiniene a escaladat de la întoarcerea lui Netanyahu la putere.
De la începutul acestui an, 85 de palestinieni au fost ucişi în ciocniri violente, în timp ce 13 israelieni şi o ucraineană au fost ucişi în atacuri palestiniene.