Hamas avertizează că mai mulți ostatici israelieni vor muri

Hamas avertizează că mai mulți ostatici israelieni vor muri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Hamas a avertizat că ostaticii israelieni deţinuţi în Gaza se vor întoarce „în interiorul sicrielor” dacă Israelul încearcă să îi elibereze prin presiuni militare.

O declaraţie publicată de gruparea militantă, care controlează Gaza, afirmă că luptătorii săi care păzesc prizonierii deţinuţi în enclava palestiniană au „noi instrucţiuni” cu privire la modul în care trebuie să se comporte cu ostaticii dacă forţele israeliene se apropie, şi a publicat un afiş ilustrat care aparent arată ostatici ameninţaţi cu o armă, transmite CNN.

ADVERTISING

”Insistenţa lui Netanyahu de a elibera prizonierii prin presiune militară în loc să încheie un acord va însemna că aceştia se vor întoarce la familiile lor în sicrie, iar familiile lor vor trebui să aleagă dacă sunt morţi sau vii”, se arată într-o declaraţie făcută luni de Abu Obaida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Al-Qassam, aripa militară a Hamas.

Declaraţia Hamas urmează recuperării trupurilor a şase ostatici din Gaza de către forţele israeliene în cursul weekendului.

Ministerul israelian al Sănătăţii a anunțat că cei şase ostatici au fost ucişi între joi şi vineri dimineaţa.

ADVERTISING

Ministerul a adăugat că o examinare efectuată de Institutul medico-legal Abu Kabir a constatat că toţi cei şase ostatici au fost împuşcaţi de mai multe ori de la mică distanţă, ceea ce indică faptul că au fost executaţi.

IDF a declarat că teroriştii Hamas i-au ucis pe ostatici cu relativ puţin timp înainte ca trupele să le localizeze cadavrele sâmbătă după-amiază într-un tunel din Rafah.

Ostaticii aduşi înapoi în Israel decedaţi sunt Hersh Goldberg-Polin, Eden Yerushalmi, Ori Danino, Alex Lobanov, Carmel Gat şi Almog Sarusi.

ADVERTISING

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va riposta ferm împotriva Hamas în urma uciderii celor şase ostatici.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇