Guvernul polonez a interzis importurile de cereale și alte alimente din Ucraina

Guvernul polonez a interzis importurile de cereale și alte alimente din Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul polonez a decis să interzică importurile de cereale şi alte alimente din Ucraina, pentru a proteja sectorul agricol polonez, a declarat sâmbătă liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczyński.

Cantităţi mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, au ajuns să rămână în statele central-europene pe fondul blocajelor logistice, lovind preţurile şi vânzările pentru fermierii locali.

Acest lucru a creat o problemă politică pentru PiS într-un an electoral.

ADVERTISING

”Astăzi, guvernul a decis asupra unui regulament care interzice intrarea, importul de cereale în Polonia, dar şi zeci de alte tipuri de alimente (din Ucraina)”, a spus Kaczyński în cadrul convenţiei partidului PiS, informează Reuters.

Lista acestor mărfuri va fi inclusă în regulamentul guvernamental şi există mărfuri ”de la cereale la produse cu miere, foarte, foarte multe lucruri”, a adăugat el.

”Suntem şi rămânem prieteni şi aliaţi neschimbaţi ai Ucrainei. O vom sprijini şi o susţinem... Dar este datoria fiecărui stat, fiecărei autorităţi, autorităţi bune, în orice caz, să protejeze interesele cetăţenilor săi", a afirmat Kaczyński.

ADVERTISING

Kaczyński a spus că Polonia este pregătită să înceapă discuţiile cu Ucraina pentru a soluţiona problema cerealelor, iar partea ucraineană a fost deja informată cu privire la deciziile guvernului polonez.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇