Grav accident în București. O mașină a fost făcută praf de tramvai, șoferul a murit. Vatmanul a ieșit pozitiv la DrugTest (Foto) UPDATE

Grav accident în București. O mașină a fost făcută praf de tramvai, șoferul a murit. Vatmanul a ieșit pozitiv la DrugTest (Foto) <span style="color:#990000;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat a murit, joi dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită puternic de un tramvai, pe şoseaua Progresului din Bucureşti.

Vatmanul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0. Poliţiştii afirmă însă că a ieşit pozitiv la DrugTest, aşa că a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru analize.

UPDATE 1: Vatmanul le-a spus polițiștilor că urma un tratament și le-a arătat acestora o rețetă prescrisă de medic, au declarat surse pentru Antena3.

UPDATE 2: Nicuşor Dan a fost întrebat despre accident. ”Tipul acesta de accidente nu trebuie să aibă loc. În general, şoferii şi vatmanii STB sunt verificaţi medical din şase în şase luni, pentru că aşa spune legea, şi suntem atenţi la asta. E prima oară când aud de o suspiciune cu privire la folosirea de substanţe. O să mă interesez cu privire la procedurile pe care le avem cu privire la asta. Cred că este o responsabilitate... ar trebui să fie o responsabilitate a şefului de autobază”, a afirmat primarul Capitalei. 

ADVERTISING

UPDATE 3: Circulaţia tramvaielor a fost blocată pe ambele sensuri, fiind înfiinţată o linie navetă. Potrivit STB, circulaţia tramvaielor a fost reluată după trei ore.

UPDATE 4: Şoferul care a murit era angajat SPP și se afla în timpul liber, susţin surse citate de Antena3. Era în mașina sa personală. În urmă cu două zile, soția lui a trecut printr-un moment de panică, la Parlament, când un bărbat a stropit-o cu benzină și a dat foc chioșcului de la intrarea în clădire. 

Cum s-a întâmplat accidentul

”Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe şos. Progresului, dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei, ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeaşi direcţie.

ADVERTISING

În urma accidentului de circulaţie, conducătorul autovehiculului a rămas încarcerat, iar după extragere prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a informat Brigada Rutieră.

image-24

Foto: Facebook/Info trafic România

Poliţiştii fac cercetări pentru determinarea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

În paralel cu ancheta poliției, STB a deschis propria anchetă internă în legătură cu acest accident.

Societatea de Transport Bucureşti a informat că liniile 1, 10, 11, 25 şi 47 sunt blocate pe şoseaua Progresului, în zona staţiei Inox, pe ambele sensuri.

ADVERTISING

Pentru preluarea fluxului de călători, s-a înfiinţat linia naveta 625, care funcţionează între Şura Mare şi Piaţa Danny Huwe.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇