Germania: Procesul răsunător al mai multor mafioţi, suspendat după ce unul dintre ei a fost depistat cu COVID-19

Germania: Procesul răsunător al mai multor mafioţi, suspendat după ce unul dintre ei a fost depistat cu COVID-19
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procesul major din Germania al unor presupuşi membri ai organizaţiei mafiote italiene ‘Ndrangheta a fost suspendat, după ce unul dintre acuzaţi s-a infectat cu noul coronavirus, a declarat vineri un purtător de cuvânt al tribunalului, citat de dpa.

Procesul a fost deja amânat până la 11 decembrie după ce doi avocaţi ai apărării au fost testaţi pozitiv la COVID-19. După ce inculpatul s-a îmbolnăvit şi el, procesul a fost amânat din nou până la 4 ianuarie, a spus purtătorul de cuvânt al tribunalului regional din Duisburg.

Un număr de 14 bărbaţi au fost inculpaţi pentru traficarea a circa 680 kg de cocaină, iar cinci dintre ei se crede că sunt mafioţi.

ADVERTISING

Despre 'Ndrangheta se spune că este cea mai puternică organizaţie mafiotă din lume şi că ar controla mare parte din traficul mondial de cocaină.

Între ianuarie 2014 şi decembrie 2018, suspecţii ar fi făcut trafic de cocaină şi marihuana pe scară mare. Pentru a camufla traficul de droguri au fost înfiinţate o serie de companii. Cocaina a fost apoi adusă în Europa în transporturi de orez, banane sau lemn.

Unii dintre inculpaţi au folosit telefoane securizate pentru comunicare, iar profiturile erau spălate în restaurante şi gelaterii.

ADVERTISING
A Duisburg in Germania ad 11 anni dalla strage di 'ndrangheta nulla è cambiato

#Duisburg, #Germania, nel ferragosto del 2007 avvenne una sanguinosa strage di 'ndrangheta. Ad 11 anni di distanza nulla è cambiato. La città è ancora una piazza importante del mercato degli stupefacenti.

Posted by Tg2 on Saturday, October 13, 2018

Inculpaţii vor fi traşi la răspundere, în mai multe dosare, pentru formarea şi sprijinirea unei organizaţii criminale, spălare de bani, fraudă, evaziune fiscală şi încălcarea regimului armelor.

Instanţa stabilise durata de 90 de zile pentru procesul mamut, care a fost apoi mutat de la Duisburg în tribunalul regional pentru apel din Dusseldorf din motive de securitate.

ADVERTISING

Non solo "la Germania non ha compreso la strage di Duisburg"... da quelle parti, in molti non hanno capito che:Cosa...

Posted by Renato Scalia on Saturday, December 5, 2020

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇