Germania: În prag de alegeri, Uniunea Creștin-Democrată, vizată de un atac cibernetic major

Germania: În prag de alegeri, Uniunea Creștin-Democrată, vizată de un atac cibernetic major
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Uniunea Creştin-Democrată din Germania, aflată în Opoziţie, a fost victima unui atac cibernetic major, în urma căruia a fost nevoită să își dezactiveze și izoleze părți din infrastructura sa IT. Autoritățile au declanșat o anchetă, iar instituțiile de securitate au crescut măsurile de protecție.

Informațiile privind atacul au fost făcute publice de Ministerul de Interne de la Berlin, citat de dpa.

Ministerul german nu a furnizat informaţii suplimentare despre amploarea sau natura atacului, care este investigat de serviciul de securitate internă al Germaniei, Oficiul pentru Protejarea Constituţiei.

ADVERTISING

„Totuşi, natura atacului arată (că a fost comis de) un autor extrem de profesionist'', a declarat un purtător de cuvânt.

Incidentul - care are loc cu o săptămână înainte de alegerile pentru Parlamentul European - este luat foarte în serios, potrivit unor surse apropiate guvernului.

Ministrul de interne Nancy Faeser a fost în contact cu liderul partidului CDU, Friedrich Merz.

CDU, partidul fostului cancelar Angela Merkel, a precizat, într-un comunicat, că a dezactivat şi izolat părţi din infrastructura sa IT și că lucrează îndeaproape cu autorităţile de securitate germane şi alţi experţi externi.

ADVERTISING

Autorităţile au lansat o anchetă, iar instituțiile responsabile cu securitatea și-au intensificat măsurile de protecție.

„Autorităţile noastre din domeniul securităţii şi-au intensificat toate măsurile de protecţie împotriva ameninţărilor digitale şi hibride şi oferă informaţii despre pericole. Vedem încă o dată cât de necesar este acest lucru, mai ales înainte de alegeri", a spus un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne german.

Atacuri cibernetice și anul trecut

Şi Partidul Social Democrat (SPD), aflat la guvernare în Germania, a fost victima unui atac cibernetic anul trecut, conturile de e-mail ale formaţiunii fiind piratate. Guvernul a dat vina pe o unitate a serviciilor de informaţii militare ruse pentru acel atac şi a convocat la MAE din Berlin un diplomat rus de rang înalt.

ADVERTISING

Companii germane din logistică, apărare, domeniul aerospaţial şi sectoarele serviciilor IT au fost şi ele victime ale atacului de anul trecut.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇