Germania analizează o posibilă desfășurare navală în strâmtoarea Ormuz, pe fondul tensiunilor tot mai mari din regiune, a declarat ministrul Apărării, Boris Pistorius.
Oficialul a precizat, într-o intervenție la postul public ARD, că autoritățile de la Berlin au intrat deja într-o fază de planificare concretă.
Pistorius a explicat că sunt analizate toate scenariile posibile, inclusiv parteneriatele și modul în care ar putea fi organizată o eventuală misiune. El a admis că ar fi fost o greșeală ca astfel de pregătiri să nu fie deja în desfășurare, însă a subliniat că procesul este încă într-un stadiu incipient.
Pentru o eventuală intervenție, Germania ar avea nevoie de mai multe condiții esențiale: un armistițiu stabil în regiune, un cadru juridic conform dreptului internațional și aprobarea parlamentului federal, Bundestag. „Suntem încă departe de asta”, a punctat ministrul.
Rolul Germaniei: securizarea navigației
Șeful apărării germane a insistat că o eventuală implicare nu ar fi una simbolică, ci ar viza direct protejarea libertății de navigație într-una dintre cele mai importante rute comerciale ale lumii. În acest sens, el a evidențiat expertiza Germaniei în domeniul operațiunilor de deminare navală, unde Berlinul are un rol important în cadrul NATO.
În același timp, Pistorius a recunoscut că o astfel de misiune ar presupune redistribuirea resurselor militare. „Nu putem folosi echipamentul nostru decât într-un singur loc”, a spus el, sugerând că implicarea în Ormuz ar afecta alte angajamente ale marinei germane.
Situație „imprevizibilă”
Ministrul german a descris situația din Strâmtoarea Ormuz drept imprevizibilă, amintind că au fost raportate peste 20 de atacuri asupra navelor comerciale.
În opinia sa, o eventuală misiune internațională nu ar putea fi eficientă fără implicarea Statelor Unite. Pistorius consideră că excluderea SUA ar fi „o mișcare nechibzuită” și ar transmite un semnal politic greșit, în condițiile în care Washingtonul are cea mai bună cunoaștere a situației din regiune.
El a reiterat că Germania nu consideră conflictul din zonă drept „războiul său”, dar a subliniat că efectele acestuia se resimt direct asupra economiei globale și, implicit, asupra Europei.
