Germania anunță că va impune noi restricţii dacă numărul infectărilor nu se stabilizează

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat vineri că a convenit împreună cu primarii din cele mai mari 11 oraşe ale Germaniei să fie impuse restricţii antiepidemice mai stricte dacă se depăşeşte la nivel local pragul de 50 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori în decurs de o săptămână.

Măsurile pot include reguli mai stricte pentru purtarea măştii, limitarea reuniunilor, restricţionarea comercializării de alcool sau închiderea localurilor de noapte, potrivit Reuters şi AFP.

ADVERTISING

Merkel a insistat asupra importanţei purtării măştii, a menţinerii distanţei sociale şi a aerisirii încăperilor, subliniind că principala ei prioritate este să evite o nouă închidere a economiei şi a societăţii, cum s-a întâmplat în primăvară.

Însă, a atenţionat ea, dacă numărul noilor infectări nu se stabilizează în următoarele zece zile, ''alte măsuri de restricţie ţintite sunt inevitabile''. Merkel se va întâlni din nou cu primarii peste două săptămâni pentru a evalua situaţia.

Focarele pot fi ținute sub control prin purtarea măștii

''Toţi ştim că oraşele şi zonele urbane sunt acum locurile unde vom vedea dacă în Germania pandemia poate fi menţinută sub control sau dacă se pierde controlul. În acest punct suntem'', a indicat şefa guvernului de la Berlin.

ADVERTISING

Ea a dat ca exemplu oraşul Munchen, care a dovedit că focarele pot fi ţinute sub control prin purtarea măştii şi limitarea socializării.

Obiectivul măsurilor instituite este de a se putea identifica un număr cât mai mare din cazurile pozitive, astfel încât să poată fi stabiliţi toţi contacţii acestora şi să se rupă lanţurile de contaminare pentru ca virusul să nu se răspândească în mod ''necontrolat şi necontrolabil'', a explicat în continuare Angela Merkel.

ADVERTISING

Reuniunea sa cu primarii, desfăşurată prin videoconferinţă, urmează unei alte întâlniri cu reprezentanţii celor 17 state federale germane, în cadrul căreia au fost de asemenea convenite noi restricţii antiepidemice.

Majoritatea landurilor germane au interzis înnoptările rezidenţilor veniţi din districtele germane cu incidenţă ridicată a cazurilor de COVID-19 - precum oraşele Berlin şi Frankfurt, care au depăşit deja pragul de 50 de noi infecţii la 100.000 de locuitori în decurs de o săptămână - dacă aceştia nu prezintă un test negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei, măsură ce coincide cu începerea vacanţelor de toamnă într-o parte a Germaniei.

Această ţară cu o populaţie de peste 83 de milioane de locuitori a înregistrat în ultimele 24 de ore 4.516 noi cazuri de COVID, un record de la jumătatea lunii aprilie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇