Un general din Statul Major rus a fost ucis, după ce o bombă a explodat, luni dimineaţă, sub maşina lui, la sud de Moscova.
Comitetul de Investigații al Rusiei analizează o pistă ucraineană, scrie Washington Post.
Mașina a explodat în curtea unei case din sudul Moscovei, la scurt timp după ce șoferul s-a urcat și a condus doar câțiva metri, scrie Moscow Times.
Generalul-locotenent Fanil Sarvarov, șeful direcției de instruire operațională a forțelor armate din cadrul Statului Major General rus, este cel care a fost ucis.
După ce salvatorii au reușit să-l scoată, acesta a fost internat în spital în stare extrem de gravă, cu răni de șrapnel la picioare și o fractură a osului facial, dar a murit ulterior.
Fanil Sarvarov a murit din cauza rănilor suferite, a declarat Svetlana Petrenko, purtătoarea de cuvânt a Comitetului de Investigații al Rusiei.
„Anchetatorii urmează mai multe piste de investigație în legătură cu această crimă. Una dintre acestea este că fapta ar fi fost orchestrată de serviciile de informații ucrainene”, a declarat Petrenko.
Fanil Sarvarov era șeful Direcției de Pregătire Operațională încă din 2016.
Tot Moscow Times notează că Sarvarov a participat între 1992 și 2003 la ostilitățile din Cecenia și la conflictul din Osetia-Ingușia timp de șase ani.
În perioada 2015-2016, Sarvarov a participat și la operațiunea din Siria.
La începutul lunii iulie, o mașină care transporta veterani ai serviciilor speciale ruse a explodat în centrul Moscovei, pe strada Staropimenovski.
