Fostul poliţist care l-a ucis pe George Floyd nu va depune mărturie în proces. A invocat al Cincilea Amendament

Fostul poliţist care l-a ucis pe George Floyd nu va depune mărturie în proces. A invocat al Cincilea Amendament
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul poliţist Derek Chauvin a anunţat, joi, că refuză să fie audiat în procesul în care este judecat pentru uciderea afroamericanului George Floyd.

El a invocat al Cincilea Amendament al Constituţiei americane, care îi dă dreptul să nu depună o mărturie prin care să se autoincrimineze, relatează AFP.

”Invoc azi (joi) dreptul meu la (protecţia celui de-)al Cincilea Amendament” al Constituţiei, a declarat el.

Derek Chauvin, în vârstă de 45 de ani, este acuzat că l-a omorât pe George Floyd pe 25 mai 2020. El s-a așezat cu genunchiul pe gâtul său timp de nouă minute în timpul unei arestări.

ADVERTISING

Tragedia a provocat o mişcare antirasistă istorică în Statele Unite şi în lume.

Fostul agent a pledat nevinovat, iar avocatul său susţine că George Floyd a murit din cauza unei supradoze şi a unor probleme cardiace în timpul arestării.

Procesul se judecă de trei săptămâni, iar apărarea îşi încheie joi audierea martorilor.

Juriul urmează să se retragă pentru a delibera, după ce audiază, luni, rechizitoriul şi pledoariile.

Verdictul juraţilor în acest proces fără precedent este aşteptat către sfârşitul lunii aprilie.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇