Fostul ofiter SRI Daniel Dragomir a fost dat în urmărire internaționala. Pe unde ar fi fugit din țară

Fostul ofiter SRI Daniel Dragomir a fost dat în urmărire internaționala. Pe unde ar fi fugit din țară

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a fost dat în urmărire internațională, vineri.

Conform unor surse din Poliție, citate de TVR 1, Dragomir ar fi părăsit țară cu mașina pe la vama Nădlac. Acest lucru s-ar fi întâmplat cu o zi înainte de sentință, adică miercuri.

Dragomir, 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare

Amintim că Daniel Dragomir a fost condamnat, joi, la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare de magistrații Curții de Apel București, care au desființat parțial decizia prin care a fost achitat, inițial, de fapte de corupție.

ADVERTISING

Și soția lui Dragomir a fost condamnată la 2 ani și 8 luni.

Decizia de joi a Curții de Apel București este definitivă.

După decizie, poliția a mers la Daniel Dragomir, însă acesta nu a fost găsit. Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca, a declarat că polițiștii au făcut verificări la mai multe adrese pentru a-l găsi pe Daniel Dragomir, însă totul a fost în zadar.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇