Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat miercuri, că nu va lua nicio decizie în cazul directorului general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, până la o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei. Chesnoiu a fost condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare cu executare pentru fraudarea unor concursuri privind ocuparea unor posturi în direcţii judeţene ale ministerului.
„În momentul de faţă nu e o decizie definitivă şi irevocabilă. Domnul Chesnoiu a adus, fără precedent în România, 2,8 milioane de euro. Domnul Chesnoiu a obţinut postul de director al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) prin concurs. Până când nu avem o decizie definitivă, eu nu voi lua nicio decizie. Domnul Chesnoiu este un director important şi împreună dezvoltăm satul românesc”, a spus Florin Barbu la Agro TV, întrebat dacă se impune demiterea directorului AFIR.
Florin Barbu a fost întrebat şi despre contractele de irigaţii din judeţul Olt.
„Partea de achiziţii publice se face de Agenţia de Îmbunătăţiri Funciare, nu de minister. Acestea se fac în SEAP, sub supravegherea controlului realizat de Agenţia de Achiziţii Publice (…) Eu cred că, în momentul de faţă, se încearcă un blocaj pentru a se dezvolta sistemul de irigaţii din România”, a adăugat Barbu.
Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat, în urmă cu o săptămână, de instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare pentru fraudarea unor concursuri privind ocuparea unor posturi în direcţii judeţene ale ministerului. El a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie în decembrie 2022, fiind acuzat de abuz în serviciu şi de faptul că a permis unor persoane neautorizate accesul la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Chesnoiu este un apropiat al fostului număr doi din PSD, Paul Stănescu. Ca și Florin Barbu, el provine din PSD Olt, fief tradiţional al lui Paul Stănescu. Recent, actualul şef al CJ Olt, Marius Oprescu, a fost propulsat la conducerea PSD în funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului condus de Sorin Grindeanu.
