Fostul director al Serviciului de Termoficare din Brașov a fost trimis în judecată de DNA pentru șpagă

Fostul director al Serviciului de Termoficare din Brașov a fost trimis în judecată de DNA pentru șpagă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul director al Serviciului Public Local de Termoficare Braşov Ionuţ Mircea Marin a fost trimis în judecată de procurorii DNA Braşov pentru luare de mită în formă continuată.

Acesta este acuzat că, în perioada 2018-2023, ar fi pretins şi ar fi primit de la reprezentanţii unei firme bunuri în valoare de peste 270.000 de lei pentru a asigura derularea în bune condiţii a contractelor pe care compania de termoficare le avea cu acea firmă.

Au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri care aparţin inculpatului Ionuţ Mircea Marin, precizează DNA.

ADVERTISING

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse.

Potrivit DNA, Marin a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.

În august anul trecut, procurorii DNA anunţau trimiterea în judecată a conducerii Serviciului Public Local de Termoficare Braşov în dosarul care vizează atribuirea ilegală a unor contracte.

Directorul Marin Ionuţ Mircea este acuzat, în acest dosar, între altele, de luare de mită, trafic de influenţă şi conducere fără permis.

ADVERTISING