Fostul deputat Dan Vîlceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce anul trecut l-a bătut în Parlament pe deputatul PNL Florin Roman.
Dan Vîlceanu a fost ales în Parlament pe listele PNL, iar la momentul incidentului era deputat neafiliat.
În luna mai 2024, Florin Roman și Dan Vîlceanu au avut o altercație în plenul Camerei Deputaților și în afara sălii de plen, Roman susținând că a fost agresat fizic.
”Am trăit un moment prin care nu credeam ca voi trece vreodată într-o lume civilizată. I-am reproșat deputatului neafiliat Dan Vîlceanu încălcarea regulamentului prin prezența lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la Parlament era să afle câți primari au plecat la Călărași.
A urmat o altercație verbală, după care am fost bruscat fizic spre ieșirea din plen. În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicat în zona nasului'', declara, la acea vreme, Florin Roman.
Imagini cu altercația dintre cei doi au apărut în spațiul public, fiind surprinse de camerele de luate vederi.
''Din probatoriul administrat a reieșit că, pe 21 mai 2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, inculpatul a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României.
Prin actele de violență, inculpatul a provocat persoanei vătămate leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, necesitând pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Totodată, inculpatul, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat în Parlamentul României, a adresat expresii jignitoare persoanei vătămate, faptele sale având drept consecință tulburarea ordinii și liniștii publice'', susține Parchetul General într-un comunicat de presă.
Procurorii menționează că Dan Vîlceanu beneficiază de imunitate parlamentară pentru opinii politice, însă deputații și senatorii pot fi însă urmăriți și trimiși în judecată pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.