Fost șef ADP Sector 4, trimis în judecată. A folosit o diplomă falsă de inginer, deși nu terminase nici liceul

Fost șef ADP Sector 4, trimis în judecată. A folosit o diplomă falsă de inginer, deși nu terminase nici liceul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, pentru înşelăciune în formă continuată, a lui Marian Goleac, care la data întocmirii rechizitoriului era director general interimar la ADP Sector 4. Acesta este acuzat că a folosit o diplomă falsă de inginer, el nefiind nici absolvent de liceu.

”În perioada 2008 – mai 2020, inculpatul Goleac Marian ar fi deţinut pe nedrept funcţiile de director general adjunct interimar şi director general interimar al SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA (ce are ca acţionar principal Consiliul Local al Sectorului 4), obţinând în acest mod un folos patrimonial necuvenit în cuantum de 1.762.610 lei (cuantumul veniturilor încasate în funcţiile menţionate mai sus).

ADVERTISING

Concret, cu ocazia încheierii contractelor de mandat, inculpatul i-ar fi indus în eroare pe membrii Consiliului de Administraţie a SC (ADP) 4 SA prin aceea că, la dosarul de angajare, ar fi depus o adeverinţă prin care se atesta că este absolvent al unei facultăţi de electrotehnică şi informatică, specializarea electromecanică (promoţia 2002) şi ulterior ar fi ataşat o diplomă de inginer.

Aceste documente ar fi fost obţinute în condiţii nelegale, în realitate inculpatul nefiind nici măcar absolvent de studii liceale (diploma de bacalaureat folosită de acesta pentru înscrierea la universitatea respectivă fiind falsă)”, a transmsi, miercuri, DNA.

ADVERTISING

Sursa citată precizeaă că, potrivit statului de funcţii al ADP 4 SA, Goleac Marian ar fi putut ocupa doar funcţii de execuţie pentru care sunt necesare doar studii gimnaziale, cum ar fi: floricultor, lucrător pentru salubrizare spaţii verzi, îngrijitor clădiri, fierar betonist, pavator, etc.

”Până la data întocmirii prezentului rechizitoriu SC Amenajarea Domeniului Public (ADP) 4 SA nu a comunicat dacă se constituie parte civilă”, a mai transmis DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti și inculpatul este în stare de libertate.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇