Fost consilier la Transporturi, trimis în judecată de DNA. Ar fi primit comisioane de 2 milioane euro

Fost consilier la Transporturi, trimis în judecată de DNA. Ar fi primit comisioane de 2 milioane euro

Mihaela Vasilica Szechely, consiliera fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată pe ruta Bucureşti – Constanţa.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate corupţiei au dispus trimiterea în judecată a:

  • Mihaelei Vasilica Szechely, consilier al ministrului Transporturilor în perioada 10 iulie 2012 - 21 decembrie 2012, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă,
  • unui cetăţean italian (persoană cu presupuse conexiuni în mediul politic), aflat sub control judiciar, pentru trafic de influenţă,
  • unei alte persoane, tot cu cetăţenie italiană, soţul primei menţionate, asociat şi administrator de fapt al firmei Team Delta Proiect, aflat tot sub control judiciar, pentru complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani, participaţie improprie la infracţiunea de evaziune fiscală,
  • administratorului de drept al firmei Team Delta Proiect, pentru spălare de bani.
ADVERTISING

În acelaşi dosar a fost deferită justiţiei şi societatea Team Delta Proiect (în prezent în lichidare) pentru spălare de bani şi evaziune fiscală.

Comisioane de peste 2 milioane de euro

DNA arată că dosarul are ca obiect împrejurările şi destinaţia unor comisioane de peste două milioane de euro încasate în schimbul deblocării unor plăţi datorate de stat unei companii pentru lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată. Lucrările de reabilitare fuseseră efectuate pe tronsoane de cale ferată de pe ruta Bucureşti - Constanţa, fiind finanţate în proporţie de 75% din fonduri europene şi 25% din bugetul de stat.

"În contul lucrărilor efectuate, compania constructoare avea de încasat de la statul român, prin intermediul beneficiarului lucrărilor CFR, suma de 15 milioane euro, plăţi restante la nivelul lunii mai 2012", se precizează în comunicat.

ADVERTISING

Înțelegere cu italienii

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în baza unei înţelegeri prealabile pe care o avea cu cei doi cetăţeni italieni, Mihaela Vasilica Szechely ar fi pretins, ajutată de unul dintre cei doi, soţul ei, la sediul ministerului Transporturilor, de la reprezentantul sucursalei unei companii de construcţii din Italia (martor), sume de bani pentru a interveni în favoarea respectivei companii, care avea de primit bani pentru lucrări executate la calea ferată.

Concret, spun anchetatorii, în schimbul comisionului ce reprezenta procente din plăţile ce trebuiau deblocate, Szechely s-ar fi angajat să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra persoanelor din minister (influenţă rezultată din calitatea sa de consilier personal al ministrului Transporturilor), pentru a le determina să deblocheze către CFR SA banii necesari pentru stingerea datoriilor pe care le acumulase faţă de compania de construcţii (plăţi scadente şi restante).

ADVERTISING

Ulterior, arată DNA, în baza aceleiaşi înţelegeri, pentru a întări convingerea reprezentanţilor companiei constructoare că plata comisionului reprezintă unica modalitate de rezolvare a problemei legată de plăţile scadente şi restante ale CFR, unul dintre cetăţenii italieni ar fi pretins de la directorul general al companiei de construcţii din Italia (martor) plata aceloraşi sume drept comision (sume ce fuseseră deja pretinse de Mihaela Vasilica Szechely cu ajutorul soţului). Banii ar fi reprezentat preţul influenţei pe care inculpatul promitea să o folosească asupra ministrului Transporturilor pentru a-l determina să se implice în rezolvarea problemei sucursalei din România a companiei italiene.

"În perioada 5 iulie 2012 - 3 aprilie 2015, inculpata Mihaela Vasilica Szechely ar fi primit pentru sine şi pentru ceilalţi doi inculpaţi, de la reprezentantul sucursalei companiei de construcţii din Italia, suma de 9.005.497 lei (aproape 2 milioane euro). Banii ar fi fost primiţi în contul societăţii Team Delta Proiect SRL, plăţile fiind mascate prin contracte fictive", se precizează în rechizitoriu.

Contracte fictive

Procurorii menţionează că din contul societăţii Team Delta Proiect SRL, în perioada 5 noiembrie 2012 - 26 august 2013, ar fi fost transferată suma de 4.472.141 lei (1.020.550 euro), prin 35 de operaţiuni de transfer bancar, în conturile a două societăţi belgiene aflate sub controlul unuia dintre cetăţenii italieni, ca preţ al intervenţiei descrise anterior. Plăţile prin transfer bancar au fost justificate prin contracte fictive.

"O altă parte din banii ajunşi în contul firmei Team Delta Proiect SRL, respectiv 465.132 lei, ar fi fost retraşi, în perioada 27 iulie - 20 decembrie 2012, de administratorul de drept al firmei, în condiţiile în care aceasta cunoştea caracterul nelegal al sumelor primite în cont. Administratorul de drept era persoana care preluase de la Mihaela Vasilica Szechely administrarea firmei Team Delta Proiect după ce aceasta din urmă a devenit consilier al ministrului Transporturilor. Banii retraşi ar fi fost folosiţi în interesul firmei, în interes personal ori al celorlalţi inculpaţi", arată anchetatorii.

Și soțul consilierei a fost implicat

Potrivit procurorilor, soţul Mihaelei Vasilica Szechely ar fi participat la activităţile infracţionale, în sensul în care ar fi intermediat discuţiile cu ambii reprezentanţi ai companiei de construcţii din Italia, cu privire la condiţiile şi la modul de plată a comisioanelor.

"De asemenea, în calitate de asociat şi administrator de facto al firmei Team Delta Proiect SRL, acesta ar fi dispus transferul unei sumei de 4.472.141 lei (1.020.550 euro) în conturile firmelor belgiene, cunoscând că suma provine din săvârşirea unei infracţiuni. În perioada octombrie 2012 - mai 2013, acelaşi inculpat ar fi determinat înregistrarea, în evidenţele contabile ale societăţii Team Delta Proiect SRL, a unor facturi aferente unor achiziţii fictive de bunuri şi servicii, având ca rezultat neplata unor obligaţiilor fiscale în valoare totală de 1.413.522 lei", se mai precizează în document.

Cu această sumă, Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se constituie parte civilă în cauză.

Implicații politice

DNA mai arată că cercetările efectuate în cadrul echipei comune de anchetă au condus la ipoteza că, în perioada imediat următoare încasării sumelor de la societatea Team Delta Proiect SRL, una dintre cele două societăţi înregistrate în Belgia a făcut plăţi către societăţi din România, plăţi reprezentând contravaloarea unor servicii de publicitate pentru campania electorală ocazionată de alegerile parlamentare din anul 2012, beneficiar al acestor servicii fiind o alianţă politică.

Cu privire la aceste fapte săvârşite pe teritoriul Belgiei, cercetările sunt continuate de autorităţile belgiene.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunerea de a se menţine măsurile preventive dispuse faţă de doi dintre inculpaţi, precum şi măsurile asigurătorii. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇