Focuri de armă au fost trase marți seara asupra Ambasadei Israelului din Stockholm. Autoritățile suedeze sunt în alertă maximă, iar poliția a blocat zona din jurul clădirii.
Gloanțele au perforat geamurile ambasadei, iar în apropierea locației au fost găsite armele folosite de atacatori și cartușe.
Ministerul de Externe al Israelului a confirmat că nimeni nu a fost rănit și că toți angajații ambasadei sunt în siguranță. Poliția nu a reținut încă suspecți, iar ambasada a fost închisă pentru public, în ultimele săptămâni, din motive de securitate.
Premierul Suediei, Ulf Kristersson, a declarat luni pentru Haaretz, cu o zi înaintea incidentului, că țara sa este pregătită pentru eventuale atacuri asupra țintelor evreiești sau israeliene.
„Suntem în alertă maximă și am fost așa de peste un an. Autoritățile controlează situația. Credem că teroriștii au înarmat organizațiile criminale din Suedia și suntem foarte îngrijorați, dar pot garanta că monitorizăm atent evoluțiile”, a spus Kristersson, potrivit sursei citate.
Iranul a lansat marți seara sute de rachete către Israel, a anunţat armata israeliană într-un comunicat. Sirenele au răsunat în toată țara.
De asemenea, opt persoane au murit într-un atac terorist la Tel Aviv, potrivit poliţiei israeliene şi serviciilor de urgenţă. The Times of Israel a relatat că un schimb de focuri a avut loc în Jaffa, la sud de Tel Aviv.