Focar de gripă aviară în România. Comerțul cu păsări vii a fost interzis pentru o lună

Focar de gripă aviară în România. Comerțul cu păsări vii a fost interzis pentru o lună
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comerțul cu păsări vii a fost interzis pentru 30 de zile în România, după depistarea unui focar de gripă aviară în județul Mureș.

Decizia a fost luată vineri seară de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – Centrul Naţional de Combatere a bolilor.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță că ”au fost suspendate pentru o lună desfăşurarea comerţului ambulant cu păsări şi a activităţilor comerciale cu păsări vii, (de la puii de o zi până la păsările de reformă) pentru toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum şi a oricăror altor activităţi de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populaţiei”.

ADVERTISING

Comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată, mai precizează ANSVSA, adăugând că vor fi făcute controle și la graniță, și în țară.

180.000 de păsări ucise

Virusul gripei aviare a fost depistat la păsările dintr-o fermă din localitatea Ungheni, judeţul Mureş. Toate cele 180.000 de păsări de aici vor fi eutanasiate iar cadavrele vor fi arse împreună cu resturile de furaje, cu aşternutul şi cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie.

ADVERTISING

Întreaga suprafaţă a fermei, precum şi utilajele şi mijloacele de transport vor fi dezinfectate.

În contextul epidemiologic actual, de creştere a numărului focarelor de gripă aviară pe tot teritoriul Europei, presiunea virală este foarte mare şi de aceea este absolut necesară impunerea şi respectarea unor măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea acestei boli. La nivel european, pierderile economice cauzate de evoluţia gripei aviare sunt foarte mari, statul cel mai afectat fiind Polonia.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇