Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune reguli mai clare pentru situațiile în care o persoană poate fi obligată să răspundă, alături de un debitor, pentru datorii fiscale restante. Noua procedură introduce explicit analiza fiecărui caz, audierea persoanei vizate și obligația organului fiscal de a examina documentele și argumentele acesteia înainte de a lua o decizie.
Răspunderea solidară este mecanismul prin care, în anumite situații prevăzute expres de lege, ANAF poate stabili că o altă persoană răspunde, împreună cu debitorul, pentru anumite obligații fiscale restante ale acestuia.
Proiectul de ordin al președintelui ANAF privind noua Procedură de atragere a răspunderii solidare se află în transparență decizională și a fost publicat în transparență decizională pe site-ul instituției, relatează Agerpres.
Când trebuie să plătească o persoană datoriile alteia
Noua procedură stabilește mai clar pașii pe care organul fiscal trebuie să îi parcurgă înainte de a decide atragerea răspunderii solidare. Concret:
- persoana vizată trebuie identificată pe baza situației analizate;
- ANAF trebuie să verifice documentele și informațiile disponibile și poate utiliza mai eficient datele existente în bazele sale de date;
- persoana vizată este convocată și are dreptul să fie audiată;
- aceasta poate consulta documentația aflată la dosar și poate formula obiecții, precizări sau puncte de vedere în scris; organul fiscal trebuie să analizeze aceste argumente și documente înainte de emiterea unei eventuale decizii de atragere a răspunderii solidare.
Legătura cu debitorul nu este suficientă
Simpla existență a unei legături cu debitorul nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii. Decizia trebuie să rezulte din analiza faptelor, a documentelor și a condițiilor prevăzute de lege, precizează Fiscul.
Procedura utilizată în prezent a fost introdusă în 2014, pe baza vechiului Cod de procedură fiscală. Între timp, acel cod a fost abrogat, iar cadrul legal actual este Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Potrivit ANAF, actualizarea urmărește să reducă riscul unor interpretări diferite de la un caz la altul și să evite situațiile în care răspunderea ar putea fi analizată formal, doar pornind de la calitatea persoanei în raport cu debitorul.
T.D.
