Finanțarea Bucureștiului pe 2026, fără acord. Guvernul și primarii reiau discuțiile

Finanțarea Bucureștiului pe 2026, fără acord. Guvernul și primarii reiau discuțiile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul de lucru al coaliției de guvernare pentru stabilirea sistemului de defalcare și echilibrare a impozitului pe venit și a TVA alocate autorităților locale a avut miercuri o rundă de consultări cu primarul general al Capitalei și cu primarii de sector, în contextul pregătirii bugetului pentru anul 2026. Concluzia întâlnirii: nu s-a luat încă nicio decizie, iar discuțiile vor fi reluate săptămâna viitoare, pe baza unor propuneri concrete.

Ședința a avut loc la Palatul Victoria și a fost condusă de vicepremierul Tánczos Barna, care coordonează grupul de lucru la nivelul coaliției.

„Un tablou de bord” al situației financiare din Capitală

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la întâlnire au participat primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, primari, viceprimari și reprezentanți ai celor șase sectoare, precum și oficiali ai Ministerului Finanțelor.

„Scopul reuniunii a fost exclusiv realizarea unei sinteze privind situațiile financiare ale Primăriei Generale și ale sectoarelor, prezentarea punctelor de vedere referitoare la necesarul de finanțare, precum și modul de repartizare a veniturilor din impozitul pe venit și a mecanismelor de echilibrare din TVA”, a transmis Executivul.

Vicepremierul Tánczos Barna a precizat că, în această etapă, a fost realizat „un tablou de bord” al situației financiare a Capitalei, fără a fi luate decizii privind alocările concrete.

Discuțiile continuă cu Ministerul Finanțelor

După ședință, Tánczos Barna a anunțat că negocierile vor continua săptămâna viitoare, în același format, de această dată cu participarea reprezentanților Ministerului Finanțelor.

„Căutăm soluții pentru ca Bucureștiul să beneficieze de finanțarea necesară dezvoltării și să ne asigurăm că avem un buget național echilibrat prin continuarea consolidării fiscal-bugetare. Astăzi am realizat un tablou de bord privind situația la nivelul Capitalei și am stabilit ca discuțiile să continue săptămâna viitoare, pe baza propunerilor concrete venite din partea PMB și a celor șase sectoare”, a declarat vicepremierul.

Deciziile privind repartizarea impozitelor și mecanismele de echilibrare a bugetelor locale vor fi luate doar după finalizarea analizelor și după consultări suplimentare cu structurile asociative ale autorităților publice locale, a mai precizat acesta.

Referendumul din 2024, punct sensibil în negocieri

Discuțiile despre bugetul Capitalei vin pe fondul nemulțumirilor exprimate public de primarul general Ciprian Ciucu, care a avertizat în repetate rânduri că Primăria Municipiului București se confruntă cu probleme financiare grave.

Ciucu a cerut aplicarea referendumului local din 2024, care prevede ca banii colectați din taxele și impozitele plătite de bucureșteni să fie repartizați către proiecte-cheie prin decizia Consiliului General al Capitalei, fără ca Guvernul să mai facă împărțirea directă a fondurilor către sectoare. Măsura este contestată de o parte dintre edilii de sector, care se tem că ar putea primi alocări mai mici.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇