Față în față cu liderii occidentali: Putin participă miercuri la summitul G20

Față în față cu liderii occidentali: Putin participă miercuri la summitul G20
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele rus, Vladimir Putin, va participa miercuri 22 octombrie, la summitul virtual al G20 convocat de preşedinţia indiană a grupului care reprezintă principalele economii ale lumii.

Anunțul a fost făcut duminică de televiziunea rusă de stat, relatează DPA.

„Vladimir Putin va participa la summitul G20 prin videoconferință”, a precizat canalul de televiziune.

Astfel, în cadrul acestui summit, Putin va purta discuţii directe cu lideri occidentali, pentru prima dată după multe luni.

La summitul G20 de la New Delhi, de la începutul lunii septembrie, Putin a evitat întâlnirea cu liderii occidentali, Rusia fiind reprezentată atunci de ministrul de externe Serghei Lavrov.

ADVERTISING

Vladimir Putin este vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională. De la începutul conflictului din Ucraina, Vladimir Putin a călătorit rar în străinătate, una dintre deplasări fiind cea din octombrie, în China, unde a purtat discuții cu Xi Jinping.

Membrii occidentali ai G20 au încercat să izoleze Rusia de la invazia Ucrainei, din februarie anul trecut, şi au impus sancţiuni la exportul de materii prime ruseşti, deşi cu un impact redus asupra politicii ruseşti.

India deține preşedinţia G20, pe care o va preda Braziliei la sfârşitul acestei luni.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇