Familiile celor 17 persoane ucise în atacul armat din 2018 dintr-un liceu din Parkland (statul american Florida) vor primi despăgubiri în valoare totală de 25 de milioane de dolari, a informat sâmbătă cotidianul Sun Sentinel, preluat de EFE.
Potrivit unui acord la care a avut acces cotidianul american, autorităţile şcolare vor plăti în total peste 25 de milioane de dolari ca despăgubiri familiilor celor ucişi şi celor 34 de răniţi şi persoane afectate de atacul armat care a avut loc la 14 februarie 2018 şi care a provocat o dezbatere aprinsă în SUA cu privire la controlul armelor de foc.
Familiile persoanelor ucise vor primi fiecare în parte câte 1,02 milioane de dolari, în timp ce restul vor beneficia de o indemnizaţie în cuantum de la 22.000 de dolari până la 776.000 de dolari, potrivit sursei citate.
Districtul şcolar va vota oficial acest acord marţea viitoare, punând astfel capăt unui litigiu care a început imediat după ce Nikolas Cruz (foto), fost elev al liceului Marjory Stoneman Douglas, a mărturisit că a împuşcat cu o armă de asalt pe oricine i-a ieşit în cale în centrul şcolar: 14 elevi şi 3 membri ai personalului liceului.
Cruz se află în închisoare în aşteptarea unui proces a cărui începere a fost amânată din diverse motive şi care s-ar putea încheia cu o sentinţă de condamnare la moarte, existând și o petiție online în acest sens.
Tânărul a pledat vinovat pentru toate cele 17 capete de acuzare și și-a cerut iertare familiilor victimelor, spunând: ”Știu că nu mă credeți, dar trebuie să trăiesc cu asta în fiecare zi, ceea ce îmi dă coșmaruri”.