Fabricantul japonez susține că aparatele sale walkie-talkie care au explodat în Liban nu se mai produc de zece ani

Fabricantul japonez susține că aparatele sale walkie-talkie care au explodat în Liban nu se mai produc de zece ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fabricantul japonez Icom susţine că a încetat să mai producă „în urmă cu aproximativ zece ani” aparatele walkie-talkie suspectate că au explodat miercuri în Liban.

„IC-V82 este un radio portabil, care a fost produs şi exportat, inclusiv în Orientul Mijlociu, din 2004 până în octombrie 2014. El a fost abandonat acum aproape 10 ani şi de atunci nu a mai fost livrat de societatea noastră”, a declarat Icom într-un comunicat, reacţionând la informaţii publicate de ziarul american New York Times şi de media israeliene care s-au referit la acest model.

ADVERTISING

"Producţia de baterii necesare funcţionării unităţii principale a fost de asemenea oprită, iar eticheta holografică permiţând distingerea produselor contrafăcute nu a fost identificată, astfel încât nu este posibil să se confirme dacă produsul a fost expediat de societatea noastră", a declarat compania.

Aceasta mai adaugă că produsele destinate pieţelor externe sunt vândute exclusiv prin intermediul distribuitorilor săi autorizaţi.

"Toate radiourile noastre sunt fabricate în filiala noastră de producţie, Wakayama Icom Inc. din prefectura Wakayama, în cadrul unui sistem de gestiune strictă, astfel încât în niciun produs să nu fie utilizate alte piese decât cele specificate de compania noastră. În plus, toate radiourile noastre sunt fabricate în aceeaşi uzină şi nu le producem în străinătate", a declarat Icom.

ADVERTISING

20 de persoane au murit şi peste 450 au fost rănite în Liban miercuri, când walkie-talkie-uri aflate în posesia unor membri ai grupării şiite Hezbollah au explodat, potrivit unui raport al Ministerului libanez al Sănătăţii, la o zi după explozii similare a mii de pagere.

La Beirut, aparatele walkie-talkie au explodat simultan la periferia sudică, într-un moment când aveau loc funeraliile a patru membri Hezbollah ucişi cu o zi înainte în explozia pagerelor, potrivit unei surse apropiate mişcării libaneze şi salvatorilor.

ADVERTISING

Media locale au consemnat explozii similare în sudul şi estul ţării.

Marți, explozii simultane de pagere au făcut 12 morţi şi între 2.750 şi 2.800 de răniţi, potrivit ministerului libanez, într-un atac fără precedent imputat Israelului.

Israelul nu a făcut niciun comentariu cu privire la aceste explozii, iar SUA au transmis un avertisment tuturor părţilor împotriva unei "escaladări de orice natură".

Aceste valuri de explozii exacerbează temerile legate de un război total între Hezbollah şi Israel, notează AFP.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇