Explozii în sudul Iranului după un nou val de atacuri americane. Au fost lovite poduri, un aeroport și o gară. Qatarul anunță că a interceptat rachete (Video)

Explozii în sudul Iranului după un nou val de atacuri americane. Au fost lovite poduri, un aeroport și o gară. Qatarul anunță că a interceptat rachete (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Statele Unite au lansat în noaptea de joi spre vineri un nou val de atacuri asupra Iranului, pentru a șasea noapte consecutivă. Loviturile au vizat mai multe obiective din sudul țării, inclusiv infrastructură de transport din apropierea Strâmtorii Ormuz.

Autoritățile iraniene afirmă că două poduri, un aeroport și o gară au fost lovite, fiind raportate victime și răniți. În cursul nopții au fost auzite explozii și în Qatar, unde armata a anunțat că a interceptat un atac cu rachete, arată CNN.

Infrastructură lovită în apropierea Strâmtorii Ormuz

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că atacurile au avut drept obiectiv „degradarea suplimentară a capacităților militare iraniene”. Televiziunea de stat iraniană IRIB a relatat însă că loviturile au afectat și infrastructură de transport din sudul țării.

Potrivit autorităților iraniene:

ADVERTISING
  • două poduri din provincia Hormozgan au fost lovite, doi oameni fiind uciși și alți patru răniți;
  • gara din Bandar Abbas a fost atacată, iar două persoane au fost rănite;
  • aeroportul din Iranshahr a fost lovit de cel puțin un proiectil.

BBC a confirmat independent atacul asupra unuia dintre podurile aflate la vest de Bandar Abbas.

Bandar Abbas găzduiește cel mai mare port al Iranului și importante baze ale marinei și ale Gardienilor Revoluției, fiind unul dintre cele mai sensibile puncte de pe litoralul iranian.

Totodată, presa iraniană a relatat că rachete americane au lovit și în apropierea insulei Qeshm și în zona Bushehr, unde se află singura centrală nucleară operațională a Iranului.

Blocada maritimă continuă

În paralel cu bombardamentele, armata americană a anunțat că își continuă operațiunile navale în zonă.bCENTCOM a precizat că infanteria marină a abordat un petrolier în Golful Oman și a redirecționat alte trei nave comerciale care încercau să ajungă în porturile iraniene.

ADVERTISING

Potrivit armatei americane, în timpul blocadei anterioare, desfășurate între 13 aprilie și 18 iunie, au fost imobilizate nouă nave și redirecționate peste 140 de vase comerciale.

Între timp, Iranul continuă să restricționeze traficul prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol.

Trump: „Câștigăm categoric”

Casa Albă susține că Donald Trump rămâne dispus să negocieze cu Iranul, însă avertizează că Washingtonul va răspunde oricărui atac asupra transportului maritim.

„Președintele îi va trage la răspundere atunci când își vor încălca promisiunile făcute Statelor Unite. Dar, în același timp, el este întotdeauna deschis diplomației”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

ADVERTISING

La începutul săptămânii, Trump avertizase că Statele Unite ar putea lovi poduri și centrale electrice dacă Iranul nu revine la masa negocierilor.

În replică, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a reamintit că atacarea deliberată a civililor și a infrastructurii civile poate constitui crimă de război, iar Convențiile de la Geneva interzic atacurile asupra obiectivelor indispensabile populației civile.

Într-o nouă declarație făcută joi, Trump a susținut că Statele Unite „câștigă categoric” în confruntarea cu Iranul și le-a promis americanilor că rezultatele operațiunilor militare vor fi vizibile „foarte, foarte curând”.

Președintele american a afirmat că investițiile din ultimii ani au făcut ca SUA să dispună de „cea mai puternică armată din lume”. El a invocat și Venezuela, despre care a spus că produce din nou „milioane și milioane de barili de petrol” în colaborare cu Statele Unite, prezentând acest lucru drept o victorie diplomatică a administrației sale.

Iranul refuză să cedeze

Principalul negociator iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că Teheranul „nu are niciun motiv” să respecte un acord care nu aduce beneficii țării.

El a afirmat că securitatea națională a Iranului depinde de menținerea controlului asupra Strâmtorii Ormuz, pe care autoritățile iraniene au blocat-o în mare parte după reluarea confruntărilor.

În ultimele zile, Iranul a revendicat și atacuri asupra unor baze militare americane din Iordania, Kuweit și Bahrain.

În cursul nopții, explozii au fost auzite și în capitala Qatarului, Doha. Ministerul Apărării de la Doha a anunțat că sistemele de apărare antiaeriană au interceptat un atac cu rachete îndreptat împotriva statului Qatar, fără a oferi deocamdată detalii privind originea acestora sau eventualele pagube.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google