Estonia anunță că un elicopter rus a încălcat spațiul său aerian

Estonia anunță că un elicopter rus a încălcat spațiul său aerian

Estonia a raportat miercuri încălcarea spaţiului său aerian de către un elicopter rus. Elicopterul, un model Mi-8, a intrat fără permisiune în spaţiul aerian al Estoniei în seara zilei de 9 august, au anunţat forţele armate estoniene.

Ministerul de Externe de la Tallinn l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în legătură cu acest incident şi i-a prezentat o notă de protest, transmite DPA.

”Estonia consideră acesta un incident extrem de grav şi regretabil care este complet inacceptabil”, a menţionat diplomaţia estoniană într-o declaraţie.

ADVERTISING

În timpul întâlnirii, Ministerul de Externe estonian a ”condamnat ferm agresiunea continuă a Rusiei în Ucraina. De asemenea, am accentuat că Rusia trebuie să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor şi dreptul internaţional”, adaugă declaraţia citată.

Armata estoniană a precizat că aceasta a fost a treia încălcare a spaţiului aerian al Estoniei de către Rusia în acest an, după un total de cinci incidente în 2021. Incidentul s-a produs în zona Koidula, din sud-estul Estoniei, la fel la precedentul caz de acest fel, înregistrat în iunie.

ADVERTISING

Elicopterul nu avea pornit sistemul de identificare electronică şi nu transmisese un plan de zbor. Pilotul nu a păstrat contactul radio cu controlul traficului aerian în timpul incidentului, care a durat mai puţin de un minut, potrivit raportului armatei estoniene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇