Escrocherii cu suplimente „miracol” și investiții false: Peste 30.000 de victime și un prejudiciu de 14 milioane de lei

Escrocherii cu suplimente „miracol” și investiții false: Peste 30.000 de victime și un prejudiciu de 14 milioane de lei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polițiștii și procurorii din România și Republica Moldova anchetează o amplă rețea de înșelăciune care promova suplimente alimentare periculoase și platforme false de investiții. În dosar sunt cercetate 14 persoane fizice și o companie, iar patru suspecți au fost arestați preventiv.

Anchetatorii estimează că numărul victimelor depășește 30.000 de persoane, iar prejudiciul total ajunge la peste 14 milioane de lei.

Percheziții în România și Republica Moldova

Autoritățile au desfășurat o acțiune comună în cadrul unei echipe internaționale de anchetă. Au avut loc 18 percheziții în România și alte șapte în Republica Moldova.

ADVERTISING

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale din Republica Moldova.

În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat peste 50 de sisteme informatice, documente și sume de bani de peste 80.000 de euro.

Cum funcționa schema

Potrivit Poliției Capitalei, suspecții operau sub aparența unor activități legale de tip call-center.

ADVERTISING

Aceștia foloseau site-uri și reclame online pentru a promova suplimente alimentare prezentate drept „naturale” și „autorizate”, deși produsele nu erau verificate sau aprobate oficial.

Victimelor li se sugera chiar să renunțe la tratamente prescrise de medici pentru boli grave, inclusiv afecțiuni oncologice. „Produsele (…) erau în realitate periculoase”, au transmis anchetatorii.

Victime convinse să investească în acțiuni fictive

Pe lângă schema cu suplimentele alimentare, procurorii investighează și o componentă de tip „investment scam”.

ADVERTISING

Trei persoane au fost convinse să investească în acțiuni ale unor companii, iar ulterior suspecții au obținut acces la dispozitivele acestora prin aplicații de control la distanță și au efectuat tranzacții frauduloase.

Prejudiciul în acest caz este estimat la aproximativ 200.000 de euro.

Doar 60 de victime au fost identificate până acum

Anchetatorii spun că până în prezent au fost identificate și audiate 60 de persoane vătămate, însă numărul total al victimelor ar putea depăși 30.000.

Pentru cele 60 de persoane deja identificate, prejudiciul estimat este de aproximativ 100.000 de lei.

Avertismentul Poliției Capitalei

Poliția Capitalei avertizează asupra riscurilor legate atât de suplimentele alimentare neautorizate, cât și de platformele financiare fără reglementare.

„Produsele care nu au parcurs procedurile oficiale de control și avizare/omologare pot conține substanțe periculoase ori pot fi promovate prin informații înșelătoare privind efectele asupra sănătății”, au transmis reprezentanții DGPMB.

În ceea ce privește investițiile online, polițiștii atrag atenția că platformele neautorizate pot funcționa fără transparență și fără garanții pentru investitori, ceea ce poate duce la pierderea integrală a banilor.

Operațiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalității informatice din București și Republica Moldova, sub coordonarea EUROJUST și cu sprijinul EUROPOL.

La acțiune au participat și structuri ale Poliției Capitalei, Jandarmeriei București și inspectorate de poliție din mai multe județe.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google