Elevii din Sydney revin la cursurile în format fizic, după ce 90% dintre profesori s-au vaccinat

Elevii din Sydney revin la cursurile în format fizic, după ce 90% dintre profesori s-au vaccinat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elevii din şcolile din Sydney, cel mai populat oraş al Australiei, au revenit luni în mod eşalonat la cursuri, după ce 90% dintre profesori şi din personalul şcolar au fost vaccinaţi cu schema completă.

Metropola australiană, care săptămâna trecută a ieşit dintr-un lockdown de 100 de zile după vaccinarea a 70% dintre locuitori, continuă strategia redeschiderii în paralel cu vaccinarea antiCovid, relatează EFE.

Potrivit foii de parcurs, reîntoarcerea la cursuri se va face în două etape, de luni pentru copiii din grădiniţe, din cursurile primare şi de la ultimul an de liceu, în timp ce restul elevilor vor reveni în clase de lunea viitoare, 25 octombrie.

ADVERTISING

Autorităţile au renunţat şi la obligativitatea purtării măştilor pentru persoanele vaccinate antiCovid cu schema completă, în timp ce persoanele care au primit o singură doză, sau care urmează să completeze schema de vaccinare, vor trebui să aştepte până la 1 decembrie când măsurile se vor aplica în mod omogen.

Sydney prevede de la 1 noiembrie să redeschidă gradual frontierele internaţionale şi va permite atunci intrarea cetăţenilor şi rezidenţilor, sau a rudelor apropiate, care nu vor mai fi nevoiţi să respecte perioada de carantină dacă sunt complet vaccinaţi.

ADVERTISING

Statul New South Wales, cu capitala la Sydney şi care a fost epicentrul celui de-al treilea val al pandemiei în Australia, a raportat luni 265 noi contagieri locale şi 5 decese asociate COVID-19.

Australia, care a renunţat recent la "strategia cazurilor zero" prin care se decretau izolări locale după detectarea câtorva contagieri, a înregistrat în total 145.000 de cazuri şi 1.515 de decese de la declanşarea pandemiei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇