Precipitaţiile abundente înregistrate în ultimele 24 de ore au dus la creşteri rapide de niveluri pe râurile Crişul Negru, Boga, Galbena şi Valea Roşie, depăşindu-se nivelurile maxime istorice, a anunţat miercuri Administraţia Naţionale „Apele Române” (ANAR).
Astfel, pe parcursul zilei de marţi, 18 mai 2021, la staţia hidrometrică Beiuş, pe Crişul Negru, s-a depăşit cu 60 de centimetri nivelul istoric măsurat în anul 2000, iar la staţia Pietroasa Boga, pe Boga s-a depăşit cu 18 centimetri nivelul istoric din anul 1995.
Potrivit ANAR, nivelurile maxime istorice au mai fost depăşite şi la staţia hidrometrică Pietroasa Galbena, pe râul Galbena, cu 43 cm, faţă de nivelul măsurat în anul 2015, precum şi la Pocola, pe Valea Roşie, cu 28 centimetri peste nivelul istoric din 1980.
Pe tot parcursul avertizării, hidrologii şi hidrometrii din cadrul ANAR, zona Crişuri, se află în teren şi fac măsurători, observaţii şi monitorizări în regim special."Informaţiile ajung prompt prin dispecerat la toate instituţiile responsabile în caz de inundaţii", susţin reprezentanţii ANAR, citaţi de Agerpres.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, marţi seara, o nouă avertizare de tip cod roşu de inundaţii pe râul Crişul Negru - sector aval confluenţă cu râul Holod - amonte S.H. Zerind (sector îndiguit), din judeţele Bihor şi Arad. În aceste zone au fost prognozate creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte.
Avertizarea hidrologilor a intrat în vigoare marţi, la ora 23:00, şi este valabilă până miercuri, la ora 12:00.
Ploile au făcut ravagii în 25 de localităţi
În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 25 localități din 14 județe și București pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente și vântul puternic.
Astfel, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 21 curți, 10 beciuri și 2 străzi.
Totodată, din cauza vântului puternic, a fost nevoie de intervenția echipajelor de pompieri pentru degajarea a 197 de copaci, 5 stâlpi de electricitate/telefonie și 47 de elemente de construcție, care au avariat 74 de autoturisme, fără a fi înregistrate victime.
Situații deosebite au fost înregistrate în Bihor
Un eveniment care s-ar fi putut solda cu victime a avut loc în localitatea Cociuba Mică, județul Bihor, unde au fost salvate din calea viiturii 6 persoane (4 copii și 2 adulți), după ce casa modulară, în care locuiau, a fost luată de ape. Persoanele nu au necesitat îngrijiri medicale, rămând evacuate la rude.
De asemenea, tot în localitatea Cociuba Mică, preventiv, au fost evacuate/autoevacuate, la rude, alte 24 de persoane, dar care s-au putut întoarce, ulterior, la locuințe.
Din cauza fenomenelor de vreme rea, traficul rutier a fost blocat pe 1 drum național (DN76/BH) și 1 drum comunal (DC 97/BH) și temporar afectat pe 1 drum național (DN7/HD) și 3 drumuri județene (DJ 763, DJ 768B/BH și DJ 675/GJ).
Și traficul feroviar a fost temporar blocat, pe magistrala CFR 300 București – Brașov, pe raza localității Florești, după ce vântul puternic a doborât un copac căzut peste calea ferată.
Iată ce urmări a avut vremea rea şi în Capitală